EY Romania Attractiveness Survey 2023 a evidențiat un climat optimist pentru investiții

EY Romania Attractiveness Survey 2023 a evidențiat un climat optimist pentru investiții
· 63% dintre respondenți au spus că intenționează să își stabilească sau să își extindă operațiunile în România, în creștere față de 56% în anul precedent
· ISD au totalizat 10 miliarde de euro în 2022, o creștere de 12,3% față de recordul de 8,9 miliarde de euro din anul precedent
· Proporția celor care au spus că intenționează să investească peste 100 milioane de euro s-a dublat, ajungând la aproape 14%, față de doar 7% în 2022

România a înregistrat o creștere de 86% a numărului de proiecte ISD în 2022, ceea ce o situează pe locul al cincisprezecelea în rândul celor mai atractive destinații europene pentru investiții, în urcare cu șapte locuri față de anul precedent – se arată în studiul de atractivitate EY România, efectuat în prima parte a anului 2023[1].  

Deși România nu este izolată de turbulențele economice și geopolitice globale, a dat dovadă de o reziliență mai mare decât țările vecine și a înregistrat o redresare accentuată a investițiilor străine începând cu 2020. ISD au totalizat 10 miliarde de euro în 2022, o creștere de 12,3% față de recordul de 8,9 miliarde de euro din anul precedent.

România rămâne încă în urma Poloniei și Serbiei în rândul piețelor din Europa Centrală și de Est. Cu toate acestea, investitorii au spus că sunt mai încrezători în perspectivele de evoluție și 63% dintre cei intervievați au declarat că intenționează să investească în România în 2023, față de 53% la momentul sondajului din 2022.

Această încredere sporită s-a reflectat și în faptul că aproape de două ori mai mulți lideri de business au spus că intenționează să investească peste 100 milioane de euro în 2023 (14%) în România, aproape dublu față de anul trecut (7%). Majoritatea (72%) au rămas, totuși la intenția de a investi mai puțin de 10 milioane de euro.

Dezvoltarea unor proiecte de investiții bancabile și scalabile este esențială pentru transformarea economică a României în următorii ani. Fondurile în valoare de 80 miliarde de euro disponibile prin programele UE pentru intervalul 2021-2027 ar trebui să fie catalizatorul schimbării și să acționeze ca un multiplicator prin stimularea unor investiții suplimentare din partea sectorului privat. Provocarea constă în faptul că România nu are un palmares bun în absorbția unor astfel de fonduri.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale: "În ciuda provocărilor globale, România demonstrează o remarcabilă reziliență economică și un grad ridicat de atractivitate pentru investiții. Cu o creștere impresionantă a investițiilor străine directe, țara noastră se afirmă ca un pol esențial pentru investitori, oferind oportunități excelente în sectoare cheie, precum tehnologia, sustenabilitatea și energiile regenerabile. Acesta este momentul ca România să-și consolideze poziția pe harta investițională europeană".

Proiectele ISD 2022 au fost foarte concentrate în cinci orașe, care au atras 71% din totalul proiectelor. București (35%) a rămas destinația preferată de investitori, urmat de Iași (13%), Cluj-Napoca (12%), Timișoara (7%) și Brașov (4%). Investițiile în patru dintre aceste orașe au fost, de asemenea, foarte concentrate într-un singur sector, software și servicii IT: 63% în Cluj-Napoca, 60% în Timișoara, 48% în București și 33% în Iași.

Germania s-a clasat pe primul loc în rândul țărilor care au investit în România în 2022, atât ca număr de proiecte, cât și ca număr de locuri de muncă create. Pe primele trei locuri în topul numărului de investiții s-au situat și Statele Unite ale Americii (SUA) și Elveția, în timp ce Serbia și Irlanda au ocupat, la egalitate, locul al doilea ca număr de locuri de muncă create. Cele cinci proiecte în care au investit Serbia (4) și Irlanda (1) au creat fiecare câte 1.000 de noi locuri de muncă în sectorul software și al serviciilor IT.

O modalitate de a debloca potențialul României pentru atragerea de ISD

Deblocarea potențialului de creștere al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), care reprezintă motorul economiei românești, este esențială pentru menținerea poziției competitive a României pentru investiții. Susținerea IMM-urilor a fost invocată ca fiind principala prioritate de către respondenții din studiu (45%), urmată de sprijinirea sectorului de tehnologii avansate și a inovării (38%), multe din aceste firme fiind în faza de start-up și scale-up în economia IMM-urilor. Având în vedere că investitorii globali și, din ce în ce mai mult, consumatorii, acordă o atenție tot mai mare măsurilor ESG adoptate de companii (34%), este esențial ca România să promoveze pe plan intern politici și atitudini de protecție a mediului și să se asigure că fiecare oportunitate de investiții respectă aceste criterii .

Ce factori modelează atractivitatea României ca destinație pentru investiții

România ar trebui să își valorifice punctele forte în materie de competitivitate și, în același timp, să ia măsuri rapide pentru a găsi soluții în domeniile în care investitorii consideră că are un dezavantaj. Sectorul software și al serviciilor IT a reprezentat fundația investițiilor străine directe în ultimii ani și, în acest context, este important ca România să continue să dezvolte competențele digitale şi mediul propice necesare pentru a asigura disponibilitatea forței de muncă de care au nevoie viitorii investitori străini. În același timp, România trebuie să facă mai multe eforturi pentru a își consolida rețeaua de startup-uri tehnologice și instituții de cercetare, să asigure o mai bună protecție a drepturilor de proprietate intelectuală și să încurajeze guvernul și autoritățile de reglementare să stimuleze transformarea digitală. Acordarea importanței cuvenite acestor factori este esențială pentru a susține investițiile străine directe în sectorul de tehnologii avansate din România.

Deși războiul din Ucraina nu a fost identificat ca un factor de impact asupra planurilor de investiții ale respondenților în studiul din 2023, aceștia au indicat apartenența României la Uniunea Europeană și NATO ca fiind cel mai important atu al său (28%). Acest lucru demonstrează că preocupările legate de securitate rămân prioritare și că investitorii percep că apartenența la aceste organizații are o pondere semnificativă în atractivitatea unei țări, în special în perioadele de incertitudine. România joacă un rol important în sistemul economic și de securitate al Europei, având posibilitatea de a-și îmbunătăți și mai mult poziția prin maximizarea utilizării fondurilor disponibile pentru a susține transformarea și a spori reziliența în aceste domenii.   

Pentru ca România să își mențină poziția competitivă și să își amelioreze în continuare atractivitatea în rândul investitorilor semnificativi la nivel european, este esențial să stimuleze dezvoltarea economică și tehnologică, să reducă birocrația și să se asigure că investitorii consideră cadrul juridic al țării ca fiind transparent și stabil. Acest lucru va contribui la crearea unui mediu favorabil pentru investitori, crescând probabilitatea ca numărul proiectelor de investiții să crească peste nivelul record anterior.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 49,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2023. Rețeaua noastră este integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.

Prezentă în România din anul 1992, EY furnizează, cu ajutorul celor peste 1.000 de angajați din România și Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

Despre studiu: atractivitatea percepută a României

Atractivitatea unei destinații luată în calcul pentru proiectele de investiții este definită ca o combinație între imagine, gradul de încredere a investitorilor și percepția privind capacitatea țării sau zonei respective de a oferi cele mai competitive beneficii pentru ISD. Cercetarea în teren a fost realizată de EuroMoney, în intervalul februarie – martie 2023 prin intermediul unor chestionare online, pe baza unui eșantion reprezentativ format din 103 factori de decizie la nivel de conducere executivă și consiliu de administrație.
Jumătate dintre respondenți sunt situați în România, o treime în alte țări din Europa, 11% în SUA, iar restul în Canada, China, Africa de Sud și Emiratele Arabe Unite.
 
 
[1] Cercetarea a fost realizată de EuroMoney, în intervalul februarie – martie 2023 pe un eșantion reprezentativ de 103 factori de decizie la nivel de conducere executivă și consiliu de administrație.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!