Interviu cu Aura Ipate, owner Centrul de Limbi Straine A_BEST
Nume si prenume: Aura Ipate
Functie: Owner
Compania: Centrul de Limbi Straine A_BEST
Data: 01-08-2013

Pasionată de metodica predarii limbilor straine, AURA IPATE este absolventa a Facultatii de Litere, din cadrul Universitatii din Bucuresti, promotia 2003 si este specializata in „Lingvistica engleza aplicata” (Universitatea din Bucuresti – 2004) si „Management educational” (S.N.S.P.A – 2008).  Aura este examinator la proba orala pentru testarile LCCI – English for Business (London Chamber of Commerce and Industry – International Qualifications from EDI) si autoare de materiale didactice. Cu o vasta experienta atat la catedra, cat si in managementul resurselor umane in zona didactica, in anul 2008 Aura a pus bazele Centrului de Limbi Străine A_BEST (www.abest.ro), o companie ce furnizeaza la momentul acesta servicii lingvistice complete, la standarde internationale: cursuri de limbi straine – limbaj general/ de afaceri/ specializat, open/ corporate; cursuri de limba romana pentru expati; testari ECL; testari LCCI; pre-testari Cambridge; traduceri; interpretariat; audit lingvistic; ghidaj turistic in limbi de circulatie internationala; sejururi lingvistice.

 

Marina Bizera, Femei in Afaceri: Aveti o pasiune extraordinara pentru limbi straine, pentru catedra si pentru oameni. Unde isi are radacinile aceasta inclinatie spre umanism? Ati gasit un mentor poate chiar printre propriii dascali?

 

Aura Ipate: Mi-am descoperit vocatia pentru umanism inca din perioada liceului, cand – indrumata de o profesoara extraordinara, cu o personalitate puternica – am obtinut premii la toate olimpiadele nationale de limba latina, patru ani la rand. Pasiunea pentru aceasta limba clasica vine de la inclinatia mea atat pentru etimologie, cat si pentru sintaxa. Intotdeauna am fost interesata de logica limbii, de modul cum se formeaza si evolueaza in timp cuvintele, de felul in care acestea se imbina. De altfel, in cazul meu, latina a reprezentat baza pentru studiile ulterioare, umaniste, eu fiind absolventa a Facultatii de Litere, din cadrul Universitatii din Bucuresti.

 

M.B.: In 2008, in plina criza economica, s-a nascut A_BEST. Cum a aparut ideea de a pune bazele unui centru de limbi straine?

 

Aura Ipate: Aparitia Centrului de Limbi Straine A_BEST in viata mea a fost una spontana si... fireasca, avand in vedere experienta mea atat la catedra, ca profesor de limba engleza, cat si in domeniul managementului educational. In ceea ce priveste criza economica, aceasta nu a constituit un impediment, ci mai degraba un avantaj in contextul pietei de profil. Pe de o parte, in 2008, companiile multinationale, care au reprezentat  - de altfel - primii nostri clienti, cautau si erau deschise catre noi furnizori, chiar daca acestia din urma nu aveau portofolii bogate. Pe de alta parte, in acea perioada, trainerii de limbi straine si traducatorii cu experienta erau la randul lor in cautare de noi oportunitati, ceea ce a constituit un real avantaj in procesul de recrutare si selectie, pentru buna functionare a afacerii, caci se stie ca echipa este esentiala, mai ales atunci cand discutam despre oferirea de servicii lingvistice pe o piata atat de exigenta.

 

M.B.: Cat de importanta a fost pentru dvs. pasiunea in demararea si conducerea unui business?

 

Aura Ipate: Mi s-a pus de multe ori aceasta intrebare... Tot ce pot spune este ca eu fac mereu totul cu multa placere, fara nicio exceptie. Altfel nu pot. Entuziasmul reprezinta cartea mea de vizita! Desigur, experienta mea anterioara in zona didactica a fost cea mai importanta atat in demararea, cat si in conducerea activitatilor Centrului de Limbi Straine A_BEST. Dar bineinteles ca in alegerea domeniului afacerii a contat si dragostea mea pentru limbile straine, sau – mai bine zis – pasiunea mea pentru metodica predarii acestora. Cred cu tarie ca nu poti avea succes decat intr-un domeniu pe care il stapanesti si care iti place, un domeniu in care faci totul din pasiune si cu pasiune. In plus, consider ca munca este „secretul” pentru succesul oricarei persoane, sau – mai bine zis – dezvoltarea unui „cult” pentru munca. In opinia mea, poti obtine orice iti propui, daca esti dispus sa depui efort constant pentru asta.

 

M.B.: Ce ne puteti spune despre trecerea de la catedra la business management?

 

Aura Ipate: Aceasta schimbare din viata mea a fost rapida, dar - asa cum am mai precizat - totul a venit de la sine, avand in vedere ca eram obisnuita sa interactionez permanent cu oamenii. Desigur, au existat multe provocari. Pornind afacerea, am inteles intr-un timp relativ scurt ca este vital sa investesti atat in dezvoltarea ta ca lider, cat si in relationarea cat mai buna in special cu propriii angajati, intr-o nota de „creativitate proactiva”, cum imi place mie sa o numesc. Nu in ultimul rand, un rol foarte important in aceasta etapa de inceput l-au avut parteneriatele pe care le-am stabilit rapid cu institutii din tara si din strainatate, relatiile profesionale cu multe dintre acestea avandu-si originea in perioada in care activam la catedra. Iar diversele acreditari internationale obtinute de centrul nostru inca din primii doi ani de existenta au jucat un rol esential in reusita incheierii primelor contracte cu importante companii multinationale.

 

M.B.: Cum v-au ajutat cei 5 ani de experienta in managementul resurselor umane in dezvoltarea business-ului dvs.?

 

Aura Ipate: Inca de la infiintarea afacerii, am mizat exclusiv pe colaborarea cu o echipa de oameni care au aratat deschidere fata de profesie, mizand si pe valoarea lor personala. Cred cu tarie ca „trainerul sfinteste cursul”, in cazul predarii limbilor straine. De altfel, ceea ce ne diferentiaza pe noi de alte companii de profil este tocmai deschiderea pe care echipa A_BEST o manifesta fata de oameni, fata de progres, alaturi de pregatirea profesionala temeinica. Asadar, experienta mea in special in zona de recrutare si administrare a personalului didactic a jucat un rol esential, caci mi-a fost mai usor, stiam la ce sa ma astept, cunosteam deja procesele, imi era la indemana sa identific rapid inadvertentele. Astfel, am cautat in permanenta persoane care au ca valori: profesionalismul, inovatia, adaptabilitatea, informarea si cunoasterea, pentru o permanenta conectare la pulsul unei lumi in continua transformare.

 

M.B.: Cat de important este multilingvismul la nivel managerial si nu numai?

 

Aura Ipate: O limba straina are rolul unei carti de vizita, cu ajutorul careia poti deschide multe usi. La nivel managerial, multiligvismul joaca un rol crucial in relatiile cu partenerii, clientii sau furnizorii din medii culturale diferite. Se evita neintelegerile de comunicare, se consolideaza relatiile, se gestioneaza mult mai usor problemele care pot sa apara, se semneaza mai repede contracte, se realizeaza astfel economii importante de timp si – mai ales – de bani.

 

M.B.: Ce parere aveti despre conceptul de e-learning si eficienta sa, in comparatie cu metodele clasice de invatare a unei limbi straine?

 

Aura Ipate: Tehnologia este un real ajutor atat in sala de curs, cat si in afara acesteia, avand avantajul de a fi flexibila, disponibila oricand, oriunde. Cu toate acestea, cred ca metoda e-learning este utila atunci cand persoanele care vor sa invete o limba straina au deja o baza in ceea ce priveste comunicarea in limba respectiva tinta. Din punctul meu de vedere, functioneaza in momentul in care cursantii vor sa exerseze cunostintele pe care le-au dobandit deja. Acestia au nevoie de un trainer care sa le indice acolo unde gresesc, care sa le ofere o explicatie suplimentara, care sa ii indrume si – mai ales - sa ii motiveze in procesul de invatare.

 

M.B.:  Ne puteti impartasi un top 3 al limbilor straine pe care le prefera clientii A_BEST?

Aura Ipate: De obicei, clientii A_BEST sunt interesati de limbile straine cu care intra in contact la serviciu, in mediul de business, unde interactioneaza cu manageri expati, cu parteneri, clienti sau furnizori din alte tari. Spre exemplu, anul trecut cele mai multe cereri pentru oferte de cursuri le-am primit pentru limbile engleza, germana si franceza. Desigur, nu este de neglijat nici limba romana predata managerilor expati, care a avut o pondere importanta in cifra de afaceri a Centrului de Limbi Straine A_BEST. Solicitarile pentru aceste cursuri se justifica prin specificul activitatii fiecarei companii multinationale in parte.  

 

M.B.: In noiembrie anul trecut ati sarbatorit 4 ani de existenta. Ce pregatiti pentru viitor?

 

Aura Ipate: In anul in curs, obiectivul nostru principal este reprezentat de acoperirea la nivel national, astfel incat sa putem derula cat mai multe proiecte de training lingvistic in afara Bucurestiului si sa ne aliniem in acest mod cerintelor pietei de profil, cerinte „dictate” de companiile multinationale, care tind sa opteze pentru contracte cu furnizori unici, in toate orasele in care isi desfasoara acestea activitatea. Momentan, sustinem cursuri corporate de limbi straine in orase precum Timisoara, Cluj, Galati, Bacau. De asemenea, dezvoltarea A_BEST vizeaza si introducerea limbilor asiatice in portofoliul nostru, ca urmare a solicitarilor venite din partea clientilor. Nu in ultimul rand, ne dorim sa continuam investitiile in Divizia A_BEST Kids, un proiect de suflet, care vizeaza organizarea de cursuri de limbi straine pentru copiii de diferite varste.

 

M.B.: A_BEST este partenerul Femei in Afaceri. Ce parere aveti despre comunitatea noastra si despre evenimentele „Meet the WOMAN!”?


Aura Ipate
: Suntem mandri de acest parteneriat! Apreciez entuziasmul intregii echipe pentru dezvoltarea comunitatii si admir forta voastra de a „misca” lucrurile. Evenimentele „Meet the WOMAN!” reprezinta un pas important in ceea ce priveste dezvoltarea business-ului feminin din Romania, fiind evident ca acest proiect se bucura, de la un eveniment la altul, de un numar tot mai mare de participante din domenii de activitate variate. Fiecare eveniment mi-a oferit ocazia de a cunoaste femei antreprenor de succes, care au impartasit din experienta lor de business si care au aratat deschidere pentru stabilirea unor parteneriate valoroase.

 

Va multumim pentru timpul acordat!

 

Interviu realizat de Marina Bizera

Copyright: Femei in Afaceri 2020 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24