Fashion Connect - evenimentul care marcheaza industria de moda din Romania
Data: 24-09-2019

Fashion Connect îi invită din nou pe jucătorii de pe piața românească de modă la ediția de toamnă, care va avea loc pe 9 octombrie la hotelul Sheraton din București.

 

Cel mai important eveniment al industriei textile și de fashion din România, organizat de publicația Dialog Textil, va aduce în discuție două subiecte care preocupă: Care sunt avantajele competitive sau comparative ale producătorilor români? De ce nu avem branduri românești puternice?

 

Fashion Connect este o dezbatere dinamică, interactivă, care reunește lideri din producție, dar și furnizori de servicii, antreprenori, reprezentanți ai unor branduri locale și internaționale precum și designeri tineri sau consacrați. 

 

La ediția de toamnă vor participa speakeri cu o experiență impresionantă în lumea textilelor și modei: Adrian Băjenaru, director general Tanex; Tom Murray, manager Mantra; Cătălin Iordache, fondatorul Lohncontrol.comJoseph Sawaya, acționar al grupului Seroussi; Ovidiu Buta, critic de modă și stilist internațional, Lena Criveanu, designer. 

 

Valoarea consumului de fashion din România este estimată să ajungă anul acesta la 2,70 miliarde €, o creștere de 10-12% raportată la anul trecut. Consumul de modă a urmat o tendință de creștere constantă de două cifre (între 10 și 16%) în ultimii cinci ani. În schimb, producția de fashion din România se află pe un trend descendent de ani de zile. Astfel, dacă acum cinci ani producția se situa la valoarea de 3,9 miliarde €, pentru anul curent se estimează să ajungă la 3,4 miliarde €. În continuare, 90% din ceea se produce în țară merge la export, dar cifrele sunt în scădere. Printre cauze se numără și reorientarea unor producători către potențialul pieței interne, dar și numeroase închideri ale unor fabrici de profil. Condițiile economice dificile și situația geopolitică influențează decizia de achiziție a consumatorului final. Retailerii se confruntă cu scăderi ale vânzărilor, fapt care se regăsește mai departe, în comenzile de producție de haine pe care le solicită furnizorilor lor, printre care și fabrici din România. 

În aceste condiții, Fashion Connect își propune să fie principala platformă de networking și comunicare pentru cei care au businessuri în domeniul modei, cărora să le ofere soluții practice, tendințe și idei. 

 

 

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

9 Octombrie 2019, HOTEL SHERATON, București

 

09.30 -10.00: Înregistrarea participanților & welcome coffee

10.00 - 11.30: Panelul 1 - Industria de T&C, avantaje competitive și comparative

11.30 - 11.40: Coffee break

11.40-13: Panelul 2 - Cât de bine arată brandurile românești de modă?

Q & A

Lunch

Un eveniment www.dialogtextil.ro 

 

Pentru inscrieri: 

Iulia Arhip 

iulia.arhip@mmg.ro, 0786036010

Renata Nechifor

renata.nechifor@mmg.ro, 0731 561 297 

Amelia Turp-Balazs

Editor-in-Chief Dialog Textil

amelia.turp@mmg.ro; 0723 109 616 

Andrei Pena

Publisher Dialog Textil

andrei.pena@mmg.ro; 0722 109 600

 

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24