Drepturile femeii - in dezbaterea specialistilor
Data: 07-03-2019

 

„Femeia, Drepturile și Societatea” este tema conferinței organizată de Asociația pentru Dialog și Valori Universale, în data de 8 martie 2019, începând cu ora 16:00, în Sala Albastră din cadrul Institutului Național de Statistică. 

În cadrul conferinței se va discuta despre rolul și importanța femeii în sociatate, din punct de vedere istoric, social, familial, religios, educativ, legislativ, precum și despre asigurarea unui viitor sigur, bazat pe egalitate de șanse.


Cu ajutorul specialiștilor invitați la dezbatere vom găsi abordări noi și cu siguranță vor fi multe subiecte ce vor stimula discuțiile.

Conferința este un eveniment important atât pentru societatea românească cât și pentru cea internațională. Vorbitori din domenii diferite se întâlnesc la aceeași masă și propun spre dezbatere subiecte vizând rolul și drepturile femeii în societatea actuală și viitoare; cu referire bineînțeles și la trecut.


Asociația pentru Dialog și Valori Universale este o asociație apărută în 2017, în urma unei experiențe de mai bine de 10 ani a membrilor fondatori în domeniul social, educațional, academic.

Asociația își propune să identifice acele aspecte universale care transcend diferențele de formă și care ne leagă la nivelul umanității.


Vorbitori în cadrul conferinței:

  • Fatma Yilmaz- Doctorandă în cadrul SNSPA - Moderatoarea evenimentului
  • Rafael Shaffer – Excelența Sa Marele Rabin al României
  • Carolina Marin - Reprezentantul UNHCR (Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi),
  • Daniel Cergan - Teolog și Specialist în istorie
  • Simona Preda - Scriitoare, Cercetătoare, Doctor în istorie și Autoare
  • Umut Vera Tuna – Psiholog Specialist și Cercetătoare
 

Fatma Yilmaz este doctorandă în cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative cu o teză doctorală despre Femeile musulmane din Europa. Ruxandra Fatma Yilmaz activează în diferite organizații care vizează drepturile femeilor și în special drepturile femeilor musulmane.

Carolina Marin - Carolina Marin este cercetător independent și avocat pentru drepturile omului. În prezent este Director de Programe al Asociației ACCEPT; cea mai mare organizație LGBT din România, și este coordonarea Coaliției anti-discriminare - un grup de zece ONG-uri din România.

Daniel Cergan – teolog, specialist în istorie; Coordonatorul Departamentului Dialog Intercultural, Interreligios și Interetnic din cadrul Centrului Cultural Româno-Panarab.

Simona Preda - istoric, publicist, eseist. Licențiată a Facultății de Filosofie (Universitatea din București, 2003) și a Facultății de Istorie (Universitatea din București, 2007), absolventă a Masterului de Istoria Ideilor și Mentalităților (Universitatea din București, 2006). Doctor în Istorie cu teza „Literatura istorică pentru copii în România comunistă.

Umut Vera Tuna - coordonatorul proiectului ”Efectele Dialogului„ în cadrul Universității Durham, desfășurat alături de Susan Frenk. În prezent, este masterandă în cadrul Universității Cambridge, iar tema este: „Psihologia și educația copiilor la Universitatea Cambridge”.

Conferința se va încheia cu un scurt program artistic susținut de copii și cu un cocktail.

 

Pentru confirmări: email: info@advu.ro ,telefon: 074 222 00 29 – Cristina Eksioglu, Secretar-General A.D.V.U.

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24