Articole
14-09-2020

 

 

Secom®, lider de autoritate în soluții de medicină integrativă, și-a relocat de la 1 septembrie sediul central din Tunari în clădirea Equilibrium 1, un proiect de birouri premium dezvoltat în Nordul București. Pentru a împărtăși bucuria unui nou început, Secom a decis să doneze o casă unei familii nevoiașe.


Casa va fi construită de ONG-ul Casa Share, inițiat de Bogdan Tănasă, și va fi oferită la finalul acestui an, complet mobilată și utilată, unei familii cu patru copii care locuiește în condiții grele în comuna Vlădeni, județul Iași. Casa va avea o suprafață de 65 mp, trei camere, bucătărie, baie, anexe și va fi amenajată și dotată cu tot ce e nevoie într-un cămin cald și primitor. Copiii de 3,12, 15 și 16 ani vor avea în sfârșit camerele lor, cu birouri, rechizite și cărți necesare începutului de an școlar, dar și jocuri care să îi ajute să se bucure de copilărie și să se dezvolte armonios.


O casă nouă marchează un nou început. Pentru Secom, Equilibrium este a 6-a “casă”, iar mutarea reprezintă un pas înainte, intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare a companiei pe care o așteptăm cu entuziasm. Ne-am dorit să oferim această bucurie, a unui start nou în viață, unor oameni care fac eforturi constante, dar care au nevoie de puțin ajutor pentru a merge mai departe. Îi mulțumim lui Bogdan Tănasă și întregii echipe Casa Share pentru că ne ajută să transformăm acest gând bun în realitate: o casă nouă pentru un început nou“, a spus Lucia Costea, cofondator & CEO Secom.

Clădirea Equilibrium 1 în care se află noul sediu Secom, devoltată de Skanska, este certificată LEED Platinum și respectă cele mai ridicate standarde în domeniu, având totodată implementate o serie de măsuri de protecție și siguranță în contextul pandemiei de COVID-19. Birourile Secom se află la etajul 8 și ocupă o suprafață de 1075 mp utili, cu 40% mai mare decât spațiul din fostul sediu din Tunari.  În sediul Secom din Equilibrium lucrează 70 de oameni, alți 120 de membri ai echipei lucrând la nivel național, în cele mai mari orașe ale țării. De la începutul lunii septembrie, compania a implementat și flextime, iar în contextul pandemiei, oamenii din Secom au opțiunea de lucra de la birou sau remote.


Menținerea unui mediu de lucru atractiv este o preocupare permanentă în Secom, oamenii deschiși, atmosfera plăcută fiind principalele aspecte apreciate de-a lungul timpului de colegii din echipă. Sperăm ca relocarea în acest sediu modern cu multiple facilități, poziționat într-o zonă de interes a Bucureștiului, ușor accesibilă, ne va ajuta să ne menținem actualii colegi fericiți și să atragem noi talente în echipa Secom„ a adăugat Lucia Costea, cofondator & CEO Secom.




Despre Secom®

Secom® este compania românească, lider de autoritate în soluții de medicină integrativă care răspunde nevoilor unui lifestyle sănătos al omului modern, și promotor al frumuseții prin produse cosmetice naturale, cu ingrediente de înaltă calitate.

Compania este specializată în importul, distribuția și comercializarea de suplimente alimentare, ceaiuri și cosmetice naturale certificate și brevetate la nivel global, realizate de unii dintre cei mai renumiți producători internaționali. În prezent, portofoliul Secom® include peste 470 de produse naturale premium: 300 suplimente alimentare care acoperă o gama largă de afecțiuni, peste 40 de sortimente de ceaiuri și 130 de produse cosmetice de ultima generație.

Secom® a făcut pionierat, fiind prima companie care a introdus acum 16 ani în România multe dintre ingredientele “inovatoare” disponibile astăzi: ciuperci medicinale, colostru, glutation, 5-HTP, resveratrol, GABA, L-citrulina și prima gamă de suplimente special creată de medici pediatri pentru sănătatea copiilor – ChildLife® Essentials, dar și concepte precum cel de medicină integrativă sau extract standardizat.

Produsele Secom® sunt disponibile în peste 8000 de farmacii și magazine cu profil naturist la nivel național, pe www.secom.ro și în cele 13 magazine Secom® din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești, Pitești, Sibiu, Timișoara, Arad și Oradea.

Secom a finalizat 2019 cu o cifră de afaceri de peste 25,5 milioane de Euro, + 21% față de anul anterior, investiții de peste 3,3 milioane de Euro și o echipă de 190 de oameni.

 

 

Articole din aceasi categorie

Copyright: Femei in Afaceri 2020 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24