Articole
05-06-2013

Sta in natura noastra sa vrem sa ne mandrim cu ceea ce facem, indiferent ca este vorba de partea profesionala sau personala a vietii noastre. Nimic nu se compara cu un lucru facut ca la carte si cu aprecierea pe care ajungem sa o primim ulterior.

Nu e nimic gresit in a da tot ce e mai bun pentru reusi: a finaliza cu succes un proiect sau a fi un parinte extraordinar. Devii mai bun cu fiecare zi ce trece, evoluezi si data viitoare treci la urmatorul nivel. Sportivii de performanta se antreneaza pe rupte pentru a fi cei mai buni.
 

Ce faci insa atunci cand totul devine o obsesie? Cand goana dupa perfectiune ajunge sa-ti controleze viata si cand incepi sa pierzi in loc sa castigi dintr-o astfel de atitudine?
 

In articolul anterior am inclus 10 intrebari prin care sa verifici daca esti o persoana perfectionista. Sunt sigura ca observi perfectionistii din jurul tau. Ii depistezi de la o posta atunci cand tin mortis ca lucrurile sa fie ca ei, cand oricum ar fi nu e suficient de bine si cand ei sunt singurii care pot face totul asa cum trebuie. Dar daca ti-ar spune tie cineva ca exagerezi si ca ar trebui sa o lasi mai moale cu pretentiile tale, cum ai reactiona? Poti vedea buruienile din propria ograda sau spui ca tu nu ai asa ceva?
 

A face totul perfect este prea frumos ca sa poata fi adevarat. Este ca o poveste din care la un moment dat te trezesti la realitate si revii cu picioarele pe pamant: nu ai cum sa detii controlul tot timpul, iar daca incerci sa faci asta risti sa clachezi.
 

Daca ar exista o scara a perfectionismului notata de la 1 la 10 as putea spune ca eram la 11. Perfectionismul se manifesta in toate aspectele vietii mele: munca, relatii, felul in care aratam, imi organizam ziua, scriam mailurile sau alegeam sa-mi petrec timpul liber.
 

Si credeam ca asa e normal sa fie pana n-am mai putut tine pasul. Cercul vicios in care intrasem s-a destramat atunci cand am clacat. Atunci a iesit la iveala latura neagra a tot ceea ce credeam eu ca inseamna standarde inalte, putere de munca si performanta.
 

Aceasta goana dupa perfectiune este ca o boala ale carei simptome sunt: nevoia de a avea dreptate, frica, frustrarea, controlul, indoiala, presiunea, critica.
 

Mai periculoase sunt insa efectele perfectionismului, pe care daca le constientizam le putem contracara pentru a trai o viata armonioasa si a continua sa ne dezvoltam catre adevaratul nostru potential:
 

blocarea in zonele sigure


Din dorinta de a controla totul si de a nu face greseli, am inceput sa ma limitez la zonele sigure ale vietii mele: activitati, situatii, persoane care nu ma puneau in postura de nestiutoare. Am evitat o buna perioada de timp sa incerc lucruri noi, sa deprind noi abilitati sau sa imi asum responsabilitati. Este lesne de inteles ca nu am putut evolua urmand aceleasi carari batatorite;
 

- stima scazuta de sine, vina, depresie, confuzie


Pentru faptul ca nu ma acceptam ca fiind imperfecta am ajuns sa am o stima de sine scazuta. Eu ca persoana aveam o problema si ma invinuiam pentru ca anumite aspecte ale vietii mele nu erau aliniate asteptarilor mele;
 

blocarea surselor de fericire


Incercand sa fac totul perfect, nu puteam fi pur si simplu fericita. Si asta pentru ca nu puteam accepta viata mea asa cum era. Iar fericirea depinde tocmai de acceptarea lucrurilor asa cum sunt ele in prezent;
 

afectarea relatiilor cu partenerul, familia, prietenii sau colegii


Toate pretentiile mele de la cei din jur ajunsesera sa-i exaspereze, fie ca era vorba de lucruri pe care sotul meu le lasa aparent nelalocul lor sau sarcini pe care colegii nu le indeplineau ca la carte;
 

- tendinta de aparare


In cazul criticilor nu faceam decat sa ma apar, in loc sa iau informatiile respective ca pe un ajutor pentru dezvoltarea mea ulterioara;
 

- amanarea lucrurilor cu adevarat importante


Intrucat ma temeam ca n-o sa reusesc sa fac perfect ceea ce mi-am propus, preferam sa aman cat pot de mult sarcinile prea complicate. In acest fel multe dintre proiectele mele ambitioase ramaneau undeva la coada obiceiurilor de rutina si mureau inainte de a lua forma;
 

- stresul


Eram in permanenta stresata ca n-o sa ma incadrez in timp, iar daca ma incadrez ca n-o sa fie lucrurile asa cum vreau eu sa fie.


Continuarea articolului poate fi citita pe:

http://www.iesidinceata.ro

 
Autoare: Simona Culea 

Articole din aceasi categorie

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24