Articole
05-02-2014

Conform OSIM, dreptul asupra marcii sau a indicatiei geografice este dobandit si protejat prin inregistrarea acestora la OSIM, in condiţiile Legii 84/1998 modificata si completata de Legea 66/2010 privind inregistrarea marcilor si indicatiilor geografice.

Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane. Pot sa constituie marci semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si in special forma produsului sau ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne.

Inregistrarea unei marci poate fi ceruta individual sau in comun de orice persoana, direct sau printr-un mandatar, in conditiile prevazute de lege, precum si de regulamentul de aplicare a acesteia.

In conditiile in care solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul si nici o unitate industriala sau comerciala, efectiva si functionala pe teritoriul Uniunii Europene sau in Spatiul Economic European, este obligatorie reprezentarea prin mandatar autorizat, cu exceptia procedurii de depunere a cererii de inregistrare de marca.

Dupa modul de reprezentare grafica, marcile pot fi:
- verbala: o denumire, un slogan, scrise cu caractere standard;
- figurativa: un element grafic care nu contine litere sau cifre;
- combinata: o denumire scrisa cu o grafica deosebita si/sau in culori sau o denumire insotita de un element grafic;
- tridimensionala: marca constituita din forma produsului sau a ambalajului sau orice alt semn specific tridimensional care permite identificarea unui produs sau serviciu;

Dupa natura solicitantilor, marcile pot fi:
- individuala: marca a carei solicitant/i este/sunt persoana/e juridica/e sau/si fizica/e;
- colectiva: marca destinata a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociatii de produsele sau serviciile apartinand altor persoane. Inregistrarea marcii colective este conditionata de existenta si depunerea unui regulament in care sa se indice persoanele si conditiile in care acestea sunt indreptatite la utilizarea marcii;
- de certificare: marca a carei solicitant este o persoana juridica legal abilitata sa exercite exclusiv controlul produselor si serviciilor in ceea ce priveste calitatea, materialul, modul de fabricatie. Pentru depunere sunt necesare cererea, regulamentul de folosire a marcii de certificare si autorizatia sau documentul din care sa rezulte exercitarea legala a activitatii de certificare.

Pentru a inregistra o marca, trebuiesc urmate o serie de etape esentiale, printre care cererea de inregistrare a marcii.
OSIM examineaza in fond o cerere de inregistrare marca in 6 luni de la publicarea acesteia, cu conditia achitarii taxelor corespunzatoare si decide admiterea sau respingerea inregistrarii marcii respective. In cazul achitarii unei taxe suplimentare de urgentare, echivalenta cu dublul taxei de inregistrare si examinare prevazute de lege, OSIM examineaza si hotaraste asupra cererii de marca, in termen de 3 luni de la publicarea acesteia.

In cazul admiterii inregistrarii marcii se va publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala - Sectiunea Marci, in format electronic si se inscrie in Registrul Marcilor urmand sa se elibereze certificatul de inregistrare cu conditia achitarii taxei prevazute de lege, in valoare de 180 lei.

Optional, odata cu cererea de inregistrare de marca sau in urmatoarele aproximativ 2-3 saptamani, poate fi solicita efectuarea unei cercetari documentare. Scopul ei este de a afla daca nu mai este inregistrata o marca identica sau asemanatoare al carei titular ar putea face opozitie la inregistrarea marcii dvs., in perioada de doua luni de la data publicarii.

Drepturile asupra marcilor pot fi transmise prin cesiune sau licenta, oricand in cursul duratei de protectie a marcii.
Marca este valabila 10 ani, incepand cu data la care a fost depusa cererea de inregistrare si poate fi reinnoita pentru oricat de multe perioade de 10 ani.
Marcile inregistrate la OSIM sunt protejate numai pe teritoriul Romaniei.

Mai multe informatii citeste pe site-ul www.osim.ro

Foto: servindersamet.com

Autoare: Alina Burlacu
Redactor-sef Femei in Afaceri

Articole din aceasi categorie

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24