Articole
04-02-2014

A invatat meserie de la unul dintre cei mai buni manageri si antreprenori din lume, Steve Jobs. Gauri Nanda, antreprenoarea ceasurilor alergatoare, a absolvit Institutul de Tehnologie din Massachusetts si a lucrat apoi ca designer de produs pentru Apple. Prima ei afacere a plecat de la un proiect de facultate: ceasurile alergatoare, o inventie simpatica creata pentru cei care sunt tentati sa inchida alarma de trezire. Tanara de 34 de ani vinde acum prin propria companie, Nanda Home, ceasurile alergatoare, dar si alte produse inedite care ar putea concura cu revolutionarele inventii ale lui Steve Jobs, scrie businessmagazin.ro.

Gauri Nanda a lucrat ca inginer software la Apple pana in 2002, la scurt timp dupa ce a absolvit Universitatea din Michigan.

Designer si antreprenor, a lansat afacerea cu ceasuri fiind inspirata de propriile probleme cu somnul, dar mai ales datorita feed back-ului dat de media. In 2006, Nanda a inventat ceasul cu roti Clocky. Pozele cu acest dispozitiv au ajuns pe site-uri renumite de gadgeturi precum slahdot.com si gizmodo.com, iar acesta a fost cel mai bun semnal pentru potentialul de business al inventiei sale.

Primele ceasuri vandute sub brandul Nanda Home au fost livrate in decembrie 2006, iar de atunci, compania s-a extins si si-a perfectionat produsele. In 2010, au fost lansate modelele Tocky si Ticky.

Vanzarile sunt asigurate in mare parte prin comertul online, iar metoda de promovare este social media, cu videoclipuri amuzante. Nanda Home a vandut deja peste 600.000 de ceasuri. Iar dezvoltarea produsului si marketingul acestuia a devenit studiu de caz în cadrul Harvard Business School.

Pretul unui ceas variaza intre 8 si 58 de dolari.

Daca ceasul alergator aduce deja renume si profit companiei, ramane de vazut, in acest an, cum va evolua cea mai noua idee a antreprenoarei: Toymail, o cutie postala miniaturala, in forma de animal, care citeste mesajele primite de pe telefoane. Inventia este destinata copiilor, ei pot raspunde prin inregistrarea vocii, printr-o simpla apasare a unui buton.

http://www.youtube.com/watch?v=izWCU4Y61o4

Foto: technical.ly

Autoare: Alina Burlacu
Redactor-sef Femei in Afaceri

Articole din aceasi categorie

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24