Articole
24-10-2014

Pe 9 noiembrie, la scoala Creative Learning incepe Cursul de Social Media, sustinut de Andrei Rosca, general manager Spada. O strategie in Social Media nu poate veni intuitiv si nu inseamna doar conturarea firului rosu al unei povesti.

 

Cu siguranta si brandul tau sau compania pentru care lucrezi au o poveste, iar pentru a o comunica eficient in Social Media, e nevoie sa cunosti instrumentele canalelor si sa-ti stabilesti corect scopurile. Pentru ca, in prezent, comunicarea pe retelele de socializare face parte din viata oricarei afaceri. De aceea, cursul intensiv de Social Media va urmari prin structura sa mai multe etape: de la storytelling la indicatori de performanta si masurarea vanzarilor.

 

Cursul este structurat in trei workshop-uri de weekend, de cate 5 ore fiecare.
Gasesti toate informatiile despre programa, desfasurare, costuri, aici.


Te inscrii la: contact@creativelearning.ro
Tel.: 0721 98 44 67
www.creativelearning.ro
Facebook Creative Learning
Numarul locurilor este limitat.




Am stat de vorba cu Andrei Rosca, general manager Spada, despre importanta Social Media in viata unei afaceri si de ce, chiar daca nu esti tu cel care va implementa strategia, este foarte bine sa cunosti instrumentele, sa diferentiezi canalele si sa fii informat asupra comportamentelor de business si a strategiilor posibile.

Designist: Lucrezi de ani buni cu multe companii de pe piata pentru consultanta si servicii de Social Media. Cum percepi tu evolutia acestui domeniu (serviciile de Social Media) reflectata si in investitiile lor? Sunt clientii vostri (sau companiile in general) din ce in ce mai constienti de importanta acestei investitii?

 

Andrei Rosca: Da, cred ca in ultimii 2 ani majoritatea clientilor cu care lucram au devenit mult mai constienti de faptul ca nu este in interesul lor sa ignore social media. Cred insa ca urmatorul nivel este ca si mai multi dintre ei sa inceapa sa vada Social Media ca pe o investitie, nu ca pe un cost suplimentar pe care nu il pot evita. Sigur, aici apare si rolul nostru, de consultanti sau agentii, de a-i convinge ca pot corela activitatea din social media cu indicatori de business. Si pentru noi este clar ca se poate!

 

Designist: Investesc ei si in training-ul in Social Media al oamenilor din propriile companii?

Andrei Rosca: Oamenii de marketing din companii munceau mult si inainte sa apara Facebook, Youtube sau Instagram si sunt atat de multe de facut incat e greu sa tina pasul cu toate schimbarile din Social Media, oricat de deschisi ar fi si oricat ar intelege importanta acestor canale. Am decis ca este in interesul tuturor sa le dam o mana de ajutor, prin astfel de cursuri si training-uri interne, construite pe nevoile lor.

 

Designist: Se vorbeste mult despre aplicatii pe canalele de Social Media. E adevarat ca fara ele nu poti construi o strategie? Dar si ca daca nu cunosti instrumentele acestor canale nu poti contura o directie pentru dezvoltarea business-ului tau?

 

Andrei Rosca: Aplicatiile sunt importante, insa sunt doar o parte dintr-un mix integrat pe care trebuie sa stii sa il creionezi in faza de strategie, apoi sa il implementezi. Cu cateva exceptii, nu prea exista o tactica sau un canal minune, care sa arunce in aer un business, tendinta este catre a construi o strategie de marketing integrata care, din ce in ce mai mult, are in centru mediul digital. Iar de digital fara Social Media nu prea mai putem vorbi in acest moment.

 

Designist: Exista anumite comportamente in Social Media cu care nu esti de acord sau pe care nu le recomanzi? Ne poti da cateva exemple?

 

Andrei Rosca: Sunt multe comportamente discutabile in Social Media, asa cum sunt de altfel in orice alt mediu. Insa cele mai nocive sunt acelea care se concentreaza prea mult pe cantitate si prea putin pe calitate. Cel mai frecvent exemplu este goana dupa Like-uri pe Facebook. Sigur ca e important sa ai o comunitate cat mai mare, dar este cel putin la fel de important ca ea sa fie construita corect, sanatos, nu aruncand cu premii, nu atragand concursomani si, in special, gandindu-te la ce vei face cu acei fani odata ce i-ai adus pe pagina companiei tale.

Like-urile pe Facebook ar trebui sa fie doar inceputul, doar prima parte a unei strategii mai lungi, in care ceea ce conteaza este sa muti consumatorii intr-un canal pe care il detii (owned media): un site, un blog, o baza de date, un newsletter etc. Daca numarul de fani e tot ce conteaza, ai de-a face cu un Vanity KPI, nu un KPI (Key Performance Indicator) de business. Nu e neaparat ceva rau in asta, doar ca ar trebui sa ne setam corect asteptarile.

 

Designist: In ce priveste business-urile sau antreprenorii mici, comportamentul lor in Social Media pare sa fie cel mult “intuitiv”, din aproape in aproape. Ce le recomanzi pentru a-si creste afacerea? Care ar fi argumentul cel mai puternic de a lua in considerare training-ul si investitia in Social Media?

 

Andrei Rosca: Cu cat business-ul este mai mic, cu atat cresterea poate fi mai spectaculoasa. Oricat de bun ar fi un om de marketing (sau o agentie), o campanie de marketing reusita pentru o companie multinationala nu va putea genera cresteri de zeci de procente, insa se intampla frecvent ca online-ul sa produca astfel de efecte pentru un business aflat la inceput. Ce stim cu siguranta este ca orice companie mare a fost la un moment dat mica, si a ajuns unde este acum in urma unor decizii de marketing inspirate. Ceea ce ne dorim cu totii.

 

Designist: Sunt multi care se tem ca investitia intr-o strategie nu garanteaza un rezultat palpabil, tocmai pentru ca nu sunt familiarizati cu aceste canale, cu modurile in care isi pot optimiza & analiza campaniile. Cum le combati temerile la o prima discutie?

 

Andrei Rosca: Teama de expunere la lucruri si experiente noi este foarte comuna in lumea de business. Este motivul pentru care multe afaceri mici nu reusesc sa creasca si, in acelasi timp, este prezenta si in companiile mari, unde exista deja un istoric si un set de proceduri care normeaza foarte clar “ce se face” si “ce nu se face”. In acest context, este evident ca riscurile percepute exista. Insa ele pot fi puternic diminuate prin informare.

Un consultant sau o agentie buna pot sa diminueze puternic aceste riscuri, insa si mai bine ar fi ca oamenii de decizie din companii sa acumuleze ei suficient know-how astfel incat, chiar daca nu implementeaza ei, sa stie ce sa ceara, cum sa masoare si cum sa integreze Social Media intr-o abordare de marketing holistica.

 

Numarul locurilor este limitat.
Gasesti toate informatiile despre programa, desfasurare, costuri,
aici.
Te inscrii la: contact@creativelearning.ro

Tel.: 0721 98 44 67
www.creativelearning.ro
Facebook Creative Learning

Articole din aceasi categorie

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24