Articole
16-02-2015

Rotterdam, Torino, Anvers, Braga, Maribor, Salonic si… Cluj-Napoca. Toate capitalele europene ale tineretului, triumfand cu cea a Transilvaniei, desemnata castigatoare in acest an. Am stat de vorba cu Andra, managerul de comunicare al evenimentelor, care mi-a explicat, in primul rand, de ce Clujul va fi si este diferit de ceea ce s-a facut inainte.

 

Pentru prima oara in cadrul programului de Capitala Europeana a Tineretului se va organiza un festival, Untold, care va aduce nume mari ale muzicii actuale. Strazile Clujului vor fi invadate de vedete, printre care David Guetta, Avicii, John Newsman, Tinie Tempah, ATB si Patrice. Avand in vedere faptul ca, inca din luna februarie au fost cumparate peste 20.000 de abonamente, cu siguranta evenimentul va avea un succes extraordinar. Locatiile in care se va desfasura festivalul din perioada 30 iulie – 2 august acopera intreg orasul.

 

Pentru un an de zile, Clujul va fi in sarbatoare, oferind evenimente inedite. Asa am aflat ca, prin proiectul Com’On Cluj, vor fi finantate 250 de idei pentru a face mai frumos orasul, venite din partea comunitatii. Alegerea celor mai bune dintre acestea se face tot de catre comunitate.

 

Putem aminti si faptul ca organizatorii s-au gandit si la partea erudita a Clujului. Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Nationale, pe 50 de autobuze din oras au fost expuse citate din 35 de autori clasici si contemporani, romani si straini, in cele cinci limbi oficiale ale evenimentului – engleza, romana, maghiara, franceza si germana.

 

Si pentru ca orasul Cluj va participa la competitia pentru castigarea titlului de capitala europeana in 2021, iar ceea ce se intampla in acest an poate fi un pasaport castigator, la acest program s-au alaturat si cei mai mari organizatori de evenimente din Cluj-Napoca. Astfel, TIFF, Jazz in the Park si Electric Castle au ales ca in 2015 sa integreze o componenta Youth.

 

Un alt aspect inedit al programului, fata de cele din orasele care au fost capitale europene ale tineretului inainte, il constituie faptul ca aceasta responsabilitate (care a apartinut pana acum primariilor) este delegata unei structuri independente, Federatia SHARE Cluj-Napoca. Organizatia este formata in momentul de fata din 37 de ONG-uri de tineret si studentesti si a reusit sa atraga in acest proiect peste 700 de voluntari.

 

Competitia pentru castigarea titlului de Capitala Europeana a Tineretului a fost una stransa. In finala au ajuns Vilnius (Lituania), Varna (Bulgaria), Ivanovo (Rusia) si Cluj-Napoca, oras care la data de 16 noiembrie 2012, a fost declarat invingator. La obtinerea acestui titlu a contribuit si faptul ca peste 100.000 de studenti vin anual in Cluj, iar creativitatea si arta sunt doua domenii care fac orasul cunoscut la nivel international. Mai mult, este un oras sigur, care a fost desemnat ca avand cea mai prietenoasa atitudine din Europa fata de straini, iar multiculturalitatea orasului demonstreaza caracterul european al Clujului.

 

Entuziasmul de care dau dovada organizatorii ma face sa cred ca, la sfarsitul anului, vom fi mandri de ceea ce s-a realizat si, de ce nu, sa sper ca, in 2021 voi pasi pragul Clujului unde va scrie: Welcome to the European Capital!

 

Autoare: Ioana Raiciu

Editor Femei in Afaceri

Articole din aceasi categorie

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24