Articole
01-07-2015

Dupa ce si-a terminat studiile in economie, Diana Cheles a ales sa isi urmeze pasiunea si, la sugestia sotului si a prietenilor, si-a deschis propriul magazin online de cupcakes şi alte dulciuri personalizate, brioserim.ro.


Adina David, Femei in Afaceri: Cum ti-a venit ideea pentru aceasta afacere si cum ai inceput?

 

Diana Cheles: Pentru briosele colorate cu care am si inceput, a fost dragoste la prima vedere; de cand le-am descoperit intamplator, am inceput un maraton de copt si ornat.

Sunt o perfectionista convinsa asa ca am cautat echilibrul perfect intre aspectul produselor mele si gust.

La sugestia sotului meu si a unor prieteni apropiati care vedeau entuziasmul meu pentru pregatirea micilor delicii, dar care au si incercat produsele mele, a aparut magazinul online de cupcakes si alte dulciuri personalizate. 

Imi doresc sa fac cat mai multi oameni fericiti si, in acelasi timp, sa ma folosesc de latura mea creativa si atentia pentru detalii.

 

A.D.: Care a fost cel mai mare obstacol de care te-ai lovit si cum ai trecut peste el? Care au fost solutiile pe care le-ai gasit pentru a trece peste el?

 

Diana Cheles: Unul din cele mai mari obstacole il consider a fi numarul redus de scoli dedicate de patiserie si cofetarie in Romania, care cuprind cursuri actuale in domeniu. Consider ca acesta este un impediment atat pentru mine, cat si pentru alte persoane care isi descopera aceasta pasiune.

Solutia mea a fost sa testez o multitudine de retete din diferite carti de patiserie si cofetarie de afara si sa particip la diferite cursuri de scurta durata. De asemenea, mi-am propus sa realizez un curs specializat in crearea de torturi de nunta la Londra in viitorul apropiat.

 

A.D.: Care au fost cele mai importante avantaje de care te bucuri de cand ti-ai inceput propria afacere?

 

Diana Cheles: Cand ma gandesc la brioserim.ro, nu ma gandesc neaparat la o afacere, ci mai degraba sunt fericita ca pot sa imi urmez pasiunea. Acesta este cel mai mare avantaj. Imi place sa pun suflet in ceea ce fac si sunt mereu in perfectionare si cautare de noi retete , ingrediente, decoruri si tendinte. 

 

A.D.: Cu cati bani ti-ai inceput afacerea? Ai avut nevoie de finantare sau te-ai descurcat cu fonduri proprii? Daca da, cum ai facut rost de finantare?

           

Diana Cheles: Am inceput aceasta mica afacere cu fonduri proprii, investind bani in diferite utilaje profesionale, suporturi si alte decoruri pentru evenimente, ambalaje personalizate, promovare online, participare la diferite evenimente si targuri de specialitate. Nu am investit momentan o suma foarte mare.

 

 

A.D.: Ce faci ca sa ajungi la publicul tau? Care sunt metodele de promovare pe care le preferi?

 

Diana Cheles: Metodele de promovare pe care le folosesc sunt diverse. Particip cu produsele mele la evenimente precum targuri de dulciuri sau alte evenimente publice, particip la evenimente de networking, folosesc promovarea online in Social Media si Google Adwords.

 

A.D.: Din punctul de vedere al educatiei, crezi ca este necesar sa ai o pregatire prealabila in business management sau preferi metoda autodidacta?

           

Diana Cheles: Fiind de profesie economist, consider ca este important sa ai o pregatire in business management pentru a sti cum sa iti gestionezi propria afacere, inclusiv din punct de vedere economico-financiar. Astfel poti sa te folosesti de acele cunostinte practice pe care le-ai dobandit, dar si de capacitatile de comunicare si inter-relationare cu persoane din medii diferite (clienti, furnizori), care sa te ajute sa devii un antreprenor eficient, de succes.

 

A.D.: Ce este cel mai important: o idee foarte buna de business sau un spirit antreprenorial dezvoltat?

 

Diana Cheles: Sunt importante ambele aspecte, atat ideea buna, cat si spiritul antreprenorial. Ideile originale au cele mai mari sanse de a se transforma in afaceri de succes, insa degeaba ai o idee buna daca nu stii cum sa o pui in practica si cum sa o dezvolti. Antreprenorii sunt cei deschid mereu drumul spre prosperitate cu idei noi, pasiune pentru ceea ce fac si munca multa. 

 

A.D.: Daca banii nu ar fi o problema, care sunt lucrurile pe care le-ai face chiar acum pentru Brioserim?

 

Diana Cheles: As inchiria un spatiu pe care l-as amenaja frumos si pe care l-as umple cu vitrine pline de dulciuri si o zona de servire. Mi-ar placea sa am la un moment dat o expunere mai mare pe care o cofetarie reala mi-ar oferi-o si sunt optimista ca voi ajunge acolo la un moment dat. De asemenea as investi mai mult in promovare si in perfectionarea mea.

 

A.D.: Care sunt planurile de viitor pentru compania ta?

 

Diana Cheles: Imi doresc sa acopar o gama cat mai variata de produse personalizate, pentru toate gusturile, inclusiv torturi personalizate pentru nunti si o gama de produse fara zahar pentru diabetici (pentru acele dulciuri a caror reteta permite acest lucru).

Cea mai mare bucurie pe care o am este atunci cand vad oameni fericiti cand gusta produsele mele, asa ca imi doresc sa imi maresc portofoliul de clienti.

Imi doresc sa ma extind si mai mult in aria de organizare de evenimente, oferind mai multe tipuri de servicii ca o completare a deserturilor.

 

http://brioserim.ro/

Interviu realizat de Adina David

PR Assistant Femei in Afaceri

Articole din aceasi categorie

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24