Articole
13-08-2012

Poate va recunoasteti in povestea acestui om de afaceri.

Se apropie de locul intalnirii noastre vorbind la telefon. Si postura corporala, si mimica, si tonul vocii indica disconfort, tensiune, agitatie. Controlate, insa sesizabile. Inclina capul in semn de salut, se asaza si continua convorbirea in acelasi fel. Lucram de ceva timp impreuna si stie ca astfel de momente de maxima autenticitate constituie resurse importante, „materie prima”, pentru munca noastra. Pornim de la intamplari obisnuite, aparent banale, cum este aceasta conversatie, si descoperim care sunt tiparele limitative pe care el le pune in functiune fara sa-si dea seama. Apoi elaboram impreuna alternative de actiune care aduc mai multe beneficii, el le testeaza, le adapteaza, le exerseaza, pana cand devin obisnuinte. Experienta lui cotidiana este astfel capitalizata, imbogatind competentele sale transversale, capitalul sau uman.

Cand incheie, imi explica problema: unul dintre partenerii cu care lucreaza la un proiect are un angajat ale carui actiuni pericliteaza proiectul...
Dupa cat am ascultat, asaprecia ca a fost o comunicare eficace si eficienta: un mesaj clar, fara ambiguitati, transmis intr-un timp foarte scurt si care, foarte probabil, va conduce la „masuri” pentru rezolvarea problemei.

Insa vor construi aceste masuri o relatie mai buna intre clientul meu, partenerul lui si angajatul acestuia? Poate ca partenerul ii va spune peste doua ore „I-am atras atentia” si alte asemenea. Poate ca angajatul „se va conforma” sau cel putin va fi mai atent la cum sunt percepute actiunile lui. Insa, judecand dupa starea clientului meu in timpul convorbirii, „triunghiul” a acumulat tensiuni pe care cele mai probabile consecinte ale dialogului nu le vor descarca, ci, dimpotriva, le vor intari.

„Care e, de fapt, problema ta?” – il intreb.
Intrebarea mea poate parea idioata: tocmai imi explicase problema, nu?!
Ma priveste dezorientat si imi explica din nou ca „baiatul asta trebuie sa-si schimbe atitudinea”.
Insist, reformuland: „Ce ai simtit si ai gandit in timpul conversatiei, dincolo de ce spuneai cu voce tare? Aceea e problema ta reala!”.
Reia explicatia, aproape in aceiasi termeni, iar un tremur aproape imperceptibil al vocii dezvaluie o unda de iritare: nimeni nu se simte confortabil cand e „fortat” sa intre mai adanc in gandurile si trairile proprii.
Insist din nou: „Mi s-a parut mie, sau sunt niste temeri acolo? De ce anume te temi, de fapt?”.
Neaga mai intai. E reactia naturala a oricui, (ne) recunoastem rar fricile profunde. Avem sentimentul ca facem mai usor fata problemelor daca pozam, in fata noastra chiar, in eroi puternici. „Trebuie sa fii puternic(a)” e refrenul pe care il invatam din copilaria cea mai mica; iar oamenii de afaceri si managerii il asuma ca pe o conditie sine qua non a reusitei, „un Must” absolut.
Tac, il privesc si astept rezultatul confruntarii cu sine.
„Bine, asa... daca chiar vrei...” – isi da, in fine, drumul.

Constientizeaza doua frici care, pe masura ce vorbeste, ii apar tot mai clar.
Pe de o parte, vede proiectul respectiv ca pe unica iesire dintr-o situatie financiara dificila. E supra-investit in proiect, iar motivatia peste o anumita limita provoaca intotdeauna frici si overreactions, reactii supradimensionate si neconstructive. Singurul lucru pe care poti fi sigur(a) ca il „construiesti” cand esti supra-motivat(a) e un ghem suplimentar de probleme. Dupa ce cauta alte solutii – nu fara rezistente : „Chiar nu exista alternativa, nu intelegi?” – se lumineaza: „Da, la o adica pot fie sa..., fie sa... Am alternative”.

Apoi, relatia personala buna cu partenerul conteaza foarte mult pentru el si se teme ca o discutie mai ferma legata de afaceri ar periclita-o. A fost suficient sa spuna acestea cu voce tare si a gasit imediat „tratamentul” pentru frica respectiva.

Il provoc, in final, sa refaca dialogul telefonic, folosind ce a invatat pe parcursul conversatiei noastre. „Da, suna altfel” – imi spune, cu aerul unui om pus pe ganduri...
Daca aceasta istorie v-a pus pe ganduri, nu ezitati sa exersati:
Care e, de fapt, problema dumneavoastra in „problema” care va framanta cel mai tare astazi? De ce va temeti, fara sa constientizati sau fara sa recunoasteti? Cum cautati „tratamentul” care sa elimine sau sa slabeasca temerile respective?

E primul pas catre o comunicare constructiva – care presupune o atitudine focalizata pe obiective, dar totodata calma si deschisa la castigurile de toate felurile, pe termen mediu si lung. E preferabil sa pierzi o batalie ca sa castigi razboiul... iar razboiul vietii noastre inseamna mult mai mult decat incheierea unui contract de afaceri.

Atentie: simpla comunicare eficace sau eficienta ajuta doar pe termen scurt, iar uneori ajuta doar aparent si poate agrava problemele!
Elisabeta Stanciulescu este licentiata in Filosofie si doctor in Sociologie. A avut puterea sa renunte la postul de profesor universitar titular si a ales sa lucreze ca expert independent, oferind servicii de educatie a adultilor (dezvoltare a capitalului uman, individual si organizational).

www.elisabetastanciulescu.ro 

Organizatii: managementul echipei, comunicare constructiva, gestiunea stresului, cercetare-dezvoltare.
Persoane fizice: autocunoastere, gestiunea stresului, comunicare constructiva, cariera, cuplu, parinti-copii.

Articole din aceasi categorie

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24