Articole
05-06-2019

 

 

►    Ovidiu Șandor, câștigătorul titlului EY Entrepreneur Of The Year – România 2018, intră în compețitia globală pentru titlul EY World Entrepreneur Of The Year

►    Antreprenori de top din toată lumea se reunesc la cea de-a 19-a ediție a competiției EY World Entrepreneur Of The Year™

►    57 de antreprenori cu venituri totale de aproximativ 44 miliarde USD concurează pentru titlul EY World Entrepreneur Of The Year 2019

 

Ovidiu Șandor, câștigătorul titlului EY Entrepreneur Of The Year – România 2018, intră în compețitia globală pentru titlul EY World Entrepreneur Of The Year™, care are loc în această săptămână la Monte Carlo.


România, reprezentată în acest an de fondatorul CEO Mulberry Development, marchează a patra participare în finala competiției globale EY World Entrepreneur Of The Year™. 57 de antreprenori din 47 de țări și teritorii concurează pentru marele premiu EY World Entrepreneur Of The Year 2019, care va fi anunțat în cadrul ceremoniei de premiere din 8 iunie 2019.


Câștigătorul va fi ales de către un juriu independent format din deținătorii titlului EY World Entrepreneur Of The Year™ din edițiile trecute ale competiției. Premiul va fi acordat pe baza a șase criterii, care le oferă tuturor câștigătorilor de la nivel național o șansă egală în competiție: spirit antreprenorial, crearea de valoare, viziune strategică, impact național și global, inovație și integritate personală/spirit de conducere bazat pe obiective.



Despre Ovidiu Șandor

Antreprenorul român deține Mulberry Development, o companie antreprenorială din Timișoara care dezvoltă proiecte imobiliare de top, a căror valoare este recunoscută atât la nivel local, cât și la nivel internațional, precum City Business Centre Timișoara (un proiect office de clasa A, dezvoltat în perioada 2007-2009) și The Office Cluj-Napoca (proiect office de clasa A, dezvoltat în perioada 2012-2015).

 

Primele proiecte dezvoltate de Mulberry Development au venit cu soluții urbanistice noi și sunt un reper de bune practici în relația cu primăriile. În același timp, propunerile imobiliare marca Mulberry Development, dezvoltate în colaborare cu mai multe birouri de arhitectură din țară și de peste hotare, au devenit poli de atracție urbană. Proiectul City Business Center din Timișoara a fost primul din România care a primit titlul de Green Building of The Year.

Impactul asupra comunității e cel mai vizibil prin noul proiect ISHO, din Timișoara, care pe lângă componenta rezidențială, de birouri și servicii redă orașului o zonă centrală până nu demult abandonată, pe care o îmbogățește cu funcții și utilități. Un exemplu este noul pod peste Bega cu patru benzi de circulație, ce are meritul de a articula traficul între nordul și sudul orașului, căruia i se adaugă o pasarelă destinată traficului pietonal și pe bicicletă. Proiectul este prevăzut să integreze și un spațiu dedicat activităților culturale pe care comunitatea locală îl va putea folosi pentru diverse evenimente.

Ovidiu Șandor este un susținător al artei contemporane și are meritul de a pune Timișoara pe scena internațională de artă contemporană prin organizarea Bienalei Art Encounters. Acest eveniment, care reunește sute de artiști, își propune să creeze punți de legătură între artist și consumatorul de artă și să transforme Timișoara în capitala regională a artei contemporane.Ultimul proiect personal este construirea primei școli internaționale în regiunea de vest a țării, British School of Timișoara.


“În România, noi, antreprenorii, vorbim mult prea rar despre câtă muncă este în spatele unui proiect reușit, al unei firme de succes și al oricărui antreprenor care a realizat ceva. Împreună cu echipa petrec foarte mult timp alături de arhitecți, de proiectanți, pe șantier și cred că într-o țară ca România implicarea este mult mai importantă decât în alte economii mai dezvoltate. Iar succesul nostru vine din mulțumirea de a aduce ceva diferit pe piața noastră și în orașele în care suntem activi, indiferent dacă vorbim de proiecte fizice imobiliare sau de proiecte mai puțin materiale, cum sunt cele din zona artei contemporane, unde sunt activ. Acest mixt merge de multe ori mână în mână cu succesul financiar”,
a declarat Ovidiu Șandor.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com

 

Despre EY Entrepreneur Of The Year™

EY Entrepreneur Of The Year™ este cel mai prestigios program de premii pentru antreprenori din lume. Valoarea programului se concretizează prin modul în care încurajează activitatea antreprenorială în rândul persoanelor cu potențial și recunoaște contribuția acelor oameni care îi inspiră pe ceilalți prin viziunea, spiritul de conducere și realizările lor. În calitate de primul și cu adevărat singurul program de premii global de acest fel, Entrepreneur Of The Year îi onorează pe cei care construiesc și conduc afaceri de succes, dinamice și care se dezvoltă, recunoscându-le meritele prin intermediul programelor de premii regionale, naționale și globale derulate în peste 145 de orașe din peste 60 de țări. ey.com/eoy

 

Printre foștii câștigători ai prestigiosului premiu EY World Entrepreneur Of The Year™ se numără: Rubens Menin, președinte al MRV Engenharia (Brazilia), 2018, Murad Al-Katib, președinte și CEO al AGT Food and Ingredients Inc. (Canada), 2017, Manny Stul, președinte și co-CEO al Moose Enterprise Holdings & Controlled Entities (Australia), 2016, Mohed Altrad, CEO al Altrad (Franța), 2015, Uday Kotak, vicepreședinte executiv și membru în directoratul Kotak Mahindra Bank Limited (India), 2014, Hamdi Ulukaya, fondator și CEO al Chobani, Inc. (SUA), 2013, Dr. James Mwangi, CEO și membru al directoratului Equity Bank Limited (Kenya), 2012, Olivia Lum, președinte și CEO la nivel de grup al Hyflux Limited (Singapore), 2011, Cho Tak Wong, președinte al Fuyao Glass Industry Group (China), 2009, Guy Laliberté, fondator și CEO al Cirque du Soleil (Canada), 2007, și Narayana Murthy, fondator și președinte al Infosys Technologies Limited (India), 2003.


Lista completă a celor care vor susține discursuri, a interlocutorilor din cadrul meselor rotunde și a celor 57 de antreprenori care concurează pentru premiul din acest an este disponibilă la ey.com/weoy.

Articole din aceasi categorie

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24