Articole
10-02-2017

50 de antreprenori au rămas în competiția finală pentru desemnarea Antreprenorului anului din cadrul ediției 2016 - EY Entrepreneur Of The Year România, din cei 60 de antreprenori înscriși. 

 

Antreprenorii finaliști concurează pentru titlurile EY Entrepreneur Of The Year, Emerging Entrepreneur Of The Year și Social Entrepreneur Of The Year 2016.  

 

Câștigătorul din acest an al premiului EY Entrepreneur Of The Year va reprezenta România la  finala mondială a competiției, unde va concura alături de antreprenori din întreaga lume pentru titlul EY World Entrepreneur Of The Year. Marea finală va avea loc la Monte Carlo în luna iunie 2017.

 

Companiile înscrise în concurs acoperă sectoare variate: de la industria alimentară și producția de biciclete, până la expertiză IT, servicii medicale, publishing. Cele 46 de companii din care provin antreprenorii rămași în competiție totalizează venituri de 535 milioane EUR, au 8.000 de angajați și un număr mediu de 180 de angajați în 2015.

 

Alexandru Lupea, Assurance Partner și Strategic Growth Markets Leader, EY România declară: “Conform Barometrului antreprenoriatului românesc realizat de EY anul trecut, două treimi dintre antreprenori consideră că România va fi un mediu prietenos pentru mediul de afaceri într-un interval de 10 ani, în timp ce o treime consideră că un interval de timp realist pentru această schimbare este între 10 și 30 de ani. De asemenea, studiul arată că percepția societății asupra antreprenoriatului a evoluat pozitiv în ultimii trei ani. Competiția Antreprenorul Anului sărbătorește inventivitatea și forța spiritului antreprenorial și ajută, an de an, la îmbunătățirea percepției publicului din România față de antreprenori.”

 

Pentru selectarea câştigătorilor, juriul a examinat fiecare aplicaţie pe baza a şase criterii: spiritul antreprenorial, performanţa financiară, direcţia strategică, impactul asupra comunităţii, capacitatea de inovare şi integritatea personală.

 

Juriul care va decide câștigătorii din acest an ai competiției Entrepreneur Of The Year – România 2016 este alcătuit din antreprenori şi profesionişti dedicaţi antreprenoriatului:

 

  • Levente Hugo Bara, Director General Supremia Grup, câștigătorul marelui premiu în 2015 și reprezentantul României în finala World Entrepreneur Of The Year 2015 – Președintele juriului
  • Marius Ștefan, CEO Autonom Rent a Car și unul dintre cei 6 finaliști ai primei ediții Entrepreneur Of The Year România
  • Ruxandra Hurezeanu -  Director General Ivatherm
  • Dan Fărcășanu – Director de Investiții Resource Partners
  • Dragoș Petrescu – CEO Grupul City Grill și finalist al primei ediții EY Entrepreneur Of The Year România

 

Competiția EY Entrepreneur of The Year se organizează de peste 30 de ani, în 145 de oraşe din 60 de ţări şi premiază antreprenorii pentru viziunea şi direcţia strategică cu care îşi cresc afacerile, puterea de a inova, integritatea personală şi, nu în ultimul rând, pentru impactul pozitiv asupra comunităţii.

 

În acest an, cinci sponsori s-au alăturat competiției din România: Raiffeisen Bank, Temad, Betty Ice, Fan Courier, MedLife.

 

 

****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 230.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 29,6 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2016. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 700 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

 

Articole din aceasi categorie

Copyright: Femei in Afaceri 2019 | Termeni si conditii | Realizat de Concept24