Rodica Lupu, fondator si CEO Loop Operations
Nume si prenume: Rodica Lupu
Functie: Fondator si CEO
Compania: Loop Operations
Data: 29-02-2016

Rodica Lupu a fondat si conduce compania de consultanta Loop Operations, specializata in atragerea fondurilor nerambursabile si management de proiecte.

Are peste 10 ani de antreprenoriat, experienta in administratia centrala, implicare in societatea civila si peste 30 de milioane de euro atrasi din fonduri nerambursabile pentru clienti si parteneri.

 

 A fondat in 2010 platforma  Actionam Responsabil! – Reteaua RSC in cadrul JCI Romania, prin care promoveaza responsabilitatea sociala a companiilor si a organizatiilor in general. Este presedinte al Centrului de  Resurse pentru Cetatenie Activa, organizatie care isi propune sa sprijine initiativa individuala, implicarea civica, inovarea sociala, inclusiv prin fondarea de intreprinderi sociale. Este expert al Comisiei Europene (TAIEX) in domeniul pietei interne, in special piata interna a serviciilor nefinanciare.

 

In 2015, Loop Operations a fondat Ingenius Hub, un spatiu dedicat tinerilor antreprenori si persoanelor interesate sa inceapa o afacere, acest hub avand ca principal diferenṭiator consultanṭa oferitǎ pentru atragerea de fonduri europene pentru start-up-uri, precum ṣi o echipa de experṭi pe diverse domenii (contabilitate, financiar, marketing, juridic, PR, etc.) care stau la dispozitia membrilor.

 

Cred in antreprenoriatul responsabil, in parteneriatul public-privat, in competitia dublata de cooperare si in puterea de influenta a fiecarui om. In toate proiectele pe care le initiez sau in care ma implic sunt motivata de inovatie si de excelenta

 

Mihai Chiratcu, Femei in Afaceri: Buna Rodica, ai depasit un prag important ca antreprenor si consultant, si anume 10 ani. Cum a fost pentru tine la inceput si cum ai ales domeniul in care ai pornit afacerea?

 

Rodica Lupu: Desi am infiintat de la inceput o companie, din punct de vedere juridic, firma mea era in 2004 mai curand un „one woman show” in domeniul comunicarii si marketingului, pentru ca am un interes deosebit si in aceasta directie. In plus, lucram partial pentru firma, pentru ca eram in acelasi timp angrenata in multiple directii, lucrand simultan pentru guvernul Romaniei, in domeniul afacerilor europene, pentru o organizatie non-guvernamentala care tocmai se infiintase si in Romania, Junior Chamber International, si in cadrul careia eram deosebit de activa pe zona de antreprenoriat, dar si pentru cate un client care imi aprecia calitatile de comunicator si dorea sa lucreze cu mine. Am avut diverse proiecte si incercari in primii ani, dar firma a luat cu adevarat avant incepand din 2008, atunci cand am inceput sa dezvolt o noua directie, cea legata de absorbtia fondurilor europene. Am pastrat si inca avem componenta de comunicare in firma, asa cum avem si componenta de learning, dar afacerea este acum una de consultanta, centrata pe atragere de fonduri nerambursabile si management de proiect. Daca primele directii au fost alese din pasiune, cea legata de atragerea de fonduri a fost aproape naturala, a venit de la sine, ca urmare a unor proiecte pe care le-am realizat pentru a rezolva niste probleme concrete. Dupa ce am rezolvat problemele respective am crezut ca ma voi opri sau poate voi mai apela la fonduri cand va fi cazul, dar au inceput sa apara solicitarile de la cei care au aflat de succesul aplicatiilor mele si, din recomandare in recomandare, am decis in 2010 sa pun in stand-by alte proiecte si sa ma apropii tot mai mult de propria firma pentru a forma o echipa si a o dezvolta cum se cuvine.

 

M.C.: Se spune ca America nu mai este tara tuturor posibilitatilor, ci mai nou asta este Romania. Dupa mai bine de 10 ani de antreprenoriat si lucrat alaturi de alti antreprenori ca si consultant pe fonduri europene, esti de acord sau e asa doar pentru unii?

 

Rodica Lupu: Cred ca Romania este tara tuturor posibilitatilor, dar poate nu in sensul in care s-a spus asta despre America. As spune ca Romania este tara tuturor posibilitatilor cam asa cum era Tara Minunilor lui Lewis Caroll, cea in care a nimerit Alice. Daca ai noroc, inspiratie, oameni potriviti la momentul potrivit, o intelegere aparte pentru acest spatiu, psihicul necesar ca sa relativizezi totul si sa nu fii exasperat de faptul ca niciun plan nu poate fi respectat, daca reusesti in ciuda intamplarilor ciudate ale fiecarei zile sa continui sa crezi ca intr-un mod miraculos si tipic romanesc vei ajunge cumva acolo unde ti-ai propus, atunci se si intampla sa ajungi la destinatie destul de frecvent. Iar daca nu se intampla, trebuie sa fii pregatit sa te bucuri ca ai ajuns totusi undeva, ca nu ai naufragiat. Cam asa functioneaza Romania. E un loc bun pentru literatura, film si jurnalism, mai curand decat pentru afaceri. E boemia dusa la nivel de politica publica. Cu toate acestea, romanii sunt creativi si ingeniosi, conform stereotipului folosit uneori in mod ironic, ceea ce este un atuu important in afaceri, mai ales in afacerile mici si mijlocii, care sunt si mai flexibile. Din ce in ce mai multi tineri au curajul (sau poate au nevoie) sa inceapa o activitate pe cont propriu si aceasta tendinta e sanatoasa. Vom vedea in cativa ani cum se va transforma atmosfera spatiului public romanesc, atat datorita unui civism mai pronuntat in ultimii ani, cat si datorita tinerilor intreprinzatori foarte ambitiosi. In timp nu foarte indelungat, Romania va deveni mult mai ravnita decat suntem dispusi sa intelegem acum. De fapt timpul acela a si inceput...

 

M.C.: Te zbati intr-un domeniu care nu este atat dur cat ingropat in birocratie. Lupta insa, aduce satisfactia de a fi ajutat antreprenori romani sa isi indeplineasca visul. Ce te mana in lupta asta care erodeaza, in timp, vointe?

 

Rodica Lupu: Cred ca nu o vad ca pe o lupta, ci mai curand ca pe o misiune de indeplinit. Uneori folosesc si eu ‚arsenalul’ lingvistic militar pentru a incuraja echipele in situatii mai dificile, dar in general privesc relatia cu autoritatile intr-o maniera constructiva. Dincolo de portile impunatoare ale ministerelor si de holurile cu o atmosfera uneori Kafkiana, se afla oameni la fel de interesati sa atinga niste obiective, pe cat de interesati sunt antreprenorii sa ajunga la rezultatul scontat. Comunicarea este insa dificila din cauza diferentei mari de perspectiva. Misiunea noastra este sa cream acel spatiu in care obiectivele de tara si de program sa se intalneasca cu obiectivele investitionale sau de dezvoltare ale clientilor. Ni se pare atat de interesanta aceasta munca, incat partea cu ‚lupta’ de care spui  intra la categoria ‚colateral damage’.  Nu contest faptul ca absurdul este prezent adesea in munca noastra, dar si minuni se intampla cu o frecventa cel putin la fel de mare. Cum spuneam, suntem Alice in Romania, Tara Minunilor.

 

M.C.: Tocmai s-a incheiat ciclul de finatare Europeana 2007-2013, ce lectii a predat perioada asta tie si echipei de la Loop Operations? Si mai ales, ce va propuneti in noul ciclu financiar 2014-2020? Se va schimba ceva?

 

Rodica Lupu: Am invatat ca trebuie sa ne alegem atent proiectele in care ne implicam, sa dozam cu maxima parcimonie resursele, sa continuam sa planificam chiar daca niciun plan nu se respecta, sa ramanem flexibili si pregatiti pentru orice fel de surprize, sa invatam constant si sa fim in continuare deschisi si onesti cu clientii nostri. Am preferat intotdeauna sa dezamagim un potential client spunandu-i ca ceea ce doreste nu se poate obtine, decat sa il dezamagim dupa ce a devenit clientul nostru, incurcandu-l cu promisiuni desarte. Vom face la fel in continuare.

 

Vor fi destul de multe schimbari in noul ciclu, unele vor fi benefice, unele vor insemna constrangeri suplimentare si vor atrage si mai mari dificultati. Anumite programe sau apeluri vor ramane accesibile mai ales beneficiarilor experimentati, ceea ce poate usura un pic procesul. Pe de alta parte, cei care nu au experienta vor avea mai putine sanse sa acceseze fonduri. Pentru start-up-uri sunt oportunitati, dar competitia va fi acerba.

Multe fonduri vor fi utilizate de autoritatile publice in proiecte de diferite tipuri. In principiu, acolo unde functioneaza mecanismele de planificare si de cooperare intre parti (in structuri de tip cluster sau in GAL-uri) fondurile ar trebui sa aduca schimbari pozitive vizibile. Asta nu inseamna ca se va intampla neaparat asa si ca nu vom vedea greseli similare celor facute in ciclul anterior. Sunt schimbari preconizate si in acest an. Un exemplu este ideea acreditarii firmelor de consultanta pentru accesarea fondurilor gestionate de Ministerul Agriculturii, lansata recent. Iarasi, de retinut ca inovatia si cercetarea sunt finantate puternic si este bine ca cei care au interes in aceasta zona sa aiba curajul incercarii, pentru ca pe masura ce ne apropiem de 2020, centrul de interes pentru finantari nerambursabile se muta tot mai mult catre Bruxelles, unde majoritatea programelor, gestionate de catre Comisia Europeana, sunt dedicate cercetarii si inovarii, ceea ce este si firesc, ca strategie pe termen mediu si lung.

 

M.C.: Iti propun un experiment, stiu ca relatia cu organismele statului roman este una, sa zicem, dificila. Daca maine ai putea schimba ceva, care ar fi cele 3 lucruri care ar imbunatati absorbtia de fonduri europene in Romania?

 

Rodica Lupu: Este dificil sa faci un top al imbunatatirilor necesare. Majoritatea problemelor provin de la insuficienta pregatire profesionala a expertilor din toate mediile, atat din mediul public, cat si din mediul privat. O informare mai eficienta, campanii de comunicare mai semnificative si cu impact direct asupra potentialilor beneficiari ar putea aduce mai multi beneficiari in concurs. Exista o doza mare de scepticism cu privire la corectitudinea atribuirii fondurilor, de aceea autoritatile au mare nevoie sa convinga beneficiarii de buna credinta ca merita sa intre in aceasta cursa, ca este bine sa contracteze fonduri nerambursabile si ca acest gest nu le va incurca existenta si afacerile. Pe de alta parte, noi continuam sa atragem atentia clientilor ca nu se pot baza pe niciun calendar prezumtiv si ca nu isi pot planifica investitiile bazandu-se pe fonduri nerambursabile daca aceste investitii sunt vitale pentru dezvoltarea afacerii. De ce? Pentru ca nu se poate face un calendar nici macar aproximativ bazat pe comunicarile autoritatilor. Niciun termen nu se respecta. Iata o problema care are mare greutate pentru beneficiari, dar ma tem ca este de nerezolvat, cel putin in urmatorii 2-3 ani.

 

O alta masura pe care as lua-o ar fi sa pun la dispozitia publicului modele de proiecte de buna calitate. O asemenea masura poate parea ca ne submineaza pe noi, consultantii, dar opinia mea este ca cel mai important lucru pentru Romania acum este sa nu mai piarda inca o data zeci de milioane de euro din incompetenta, din teama sau din neputinta. Un portal de proiecte inteligente ar putea ajuta multi beneficiari sa inteleaga mai bine ce presupune o cerere de finantare, cum trebuie sa arate un plan de afaceri dupa caz, ce tip de proiect este finantabil prin anumite programe. Aceasta masura nu este pretabila pentru orice program/axa/domeniu prioritar, dar cel putin acolo unde este fezabil, ar merita incercat. Se pare ca exista o tentativa de a face acest lucru pentru micii fermieri. Daca se va intampla, cred ca va avea un impact pozitiv.

 

In cele din urma, ar fi bine ca banii sa ajunga mai repede la beneficiari, chiar cu riscul greselilor. Statul roman ar trebui sa bugeteze din start o posibila pierdere la final de ciclu si sa isi asume riscul acelei pierderi. Daca luam in calcul o pierdere nu de 10, ci chiar de 15 sau chiar 20 de procente din totalul alocarii, tot va fi mai mica decat cea inregistrata in 2007-2013 prin incapacitatea de absorbtie. Deci, daca o cincime din bani s-ar cheltui gresit si statul ar trebui ulterior sa ii recupereze de la beneficiari, economia ar avea inca de castigat. Sigur ca un deficit atat de mare la buget ar fi mai greu de justificat, insa consider ca bugetarea unei pierderi de 10% si trimiterea sumelor in piata cu o viteza mai mare, simplificand procedurile, ar aduce un plus nu doar in procesul de absorbtie, dar si in economie in ansamblu. O asemenea masura ar presupune o auditare mai temeinica la finalul proiectelor si un mecanism bine pus la punct de recuperare a creantelor de la beneficiarii care au incalcat prevederile contractului de finantare.

 

M.C.: Din dorinta de a fi si mai aproape de tinerii antreprenori, la final de 2015 ai deschis Ingenius Hub, unde alaturi de o echipa de mentori vei ajuta si mai mult la dezvoltarea antreprenoriatului. Ce isi doreste concret sa obtina Ingenius Hub si cui se adreseaza?

 

Rodica Lupu: Ingenius Hub este o comunitate de antreprenori sau potentiali antreprenori inovativi si ingeniosi, care sunt hotarati sa isi puna in practica ideile si care nu cauta calea cea mai usoara, ci pe cea mai pasionanta. Aceasta nu inseamna ca nu sprijinim si tineri antreprenori care vor sa se lanseze intr-o afacere clasica, ci ca incurajam pe toti membrii hub-ului sa fie inovativi in abordarile lor, in gandirea produsului, in punerea pe piata, in conceperea modelului de business, in dezvoltare de servicii colaterale, in relatia cu clientii si in crearea experientei clientului. In orice componenta a afacerii poate interveni inovarea si aceasta este lucrul pe care imi doresc sa il transmit celor care sunt atrasi de Ingenius Hub. Sprijinim membrii hub-ului printr-un program de accelerare, prin diferite produse de consultanta, prin acces la servicii BtoB cu pret subventionat, prin consultanta pentru accesare de fonduri nerambursabile, prin programe care sa ii expuna la potentiali investitori sau clienti, dar mai ales prin faptul ca ne ocupam sa cream si sa mentinem o comunitate, intr-un spatiu placut si cu o atmosfera calda si primitoare, dar totodata energizanta. Din martie vom avea evenimente multe in cele doua spatii din centrul Bucurestiului si speram sa adunam in jurul ideii de ‚inovare cu orice pret’ cat mai multi antreprenori sau potentiali antreprenori ingeniosi.

 

M.C.: Unul din pilonii care stau la baza Ingenius Hub il reprezinta inovatia. Ce model de afacere iti doresti sa se devolte in Ingenius Hub, in ce ar trebui sa constea inovatia?

 

Rodica Lupu: Cred ca am raspuns deja mai sus. Nu cred ca exista modele de afacere care au succes garantat. Orice model de afacere poate fi pretextul unui succes sau al unui esec, in functie de omul sau oamenii care lucreaza cu el. Preferam, desigur, afaceri scalabile. Dar ce e aceea o afacere scalabila? Cine ar fi zis ca un fast-food e scalabil atunci cand s-a nascut McDonad’s? Sigur ca un anumit tip de software sau un produs hi-tech poate parea obiectul unei afaceri usor scalabile, dar am o atat de ferma convingere ca totul depinde de om, incat ceea ce caut de fapt sunt oameni inteligenti si dispusi sa faca efortul necesar. Sper sa am onoarea sa intalnesc si minti sclipitoare. Dar este foarte posibil ca cele mai mari succese sa le avem cu oameni inteligenti si harnici, cum sunt si cei din echipa Ingenius Hub. Inovatia nu necesita neaparat geniu.

 

M.C.: Iesind pentru putin din zona de business, exista echilibru munca/viata personala in lumea Rodicai Lupu?

 

Rodica Lupu: In cazul meu, munca mea este si foarte personala, pentru ca imi plac proiectele pe care le initiez. Sigur ca sunt multe alte lucruri pe care mi-as dori sa le fac si de aceea niciodata nu imi ajunge timpul, dar cred ca aceasta este o trasatura a tuturor antreprenorilor. Nu avem astampar, ar spune bunica mea daca ar mai trai. Ma preocupa tot mai mult insa problema delimitarii spatiului public de spatiul intim, al casei, pentru ca tehnologia moderna face ca spatiul interior sa nu mai fie protejat. Sfera publica invadeaza perpetuu intimitatea noastra prin toate mijloacele de comunicare prea usor accesibile. De cand am devenit mama lui Vladimir, care are deja 4 ani si 5 luni, aceste probleme ma preocupa tot mai mult si caut metode prin care sa administrez cat mai echilibrat aceste lumi paralele in care ne manifestam ca fiinte umane intr-un secol al virtualului si al comunicarii suprasaturate.

 

M.C.: As vrea sa incheiem cu un sfat pentru membrele comunitatii Femei in Afaceri. Care ar trebui sa fie prioritatea in 2016?

 

Rodica Lupu: Nu sunt buna la sfaturi, mai ales unele generaliste. Fiecare om are prioritatile lui la un anumit moment in viata. Prioritatea mea in 2016 este comunitatea Ingenius Hub, pe care o doresc vie, inteligenta si de ce nu, voioasa. Cred ca cele mai importante lucruri, chiar si in afaceri, se fac cu multa bucurie. Creatia inseamna bucurie, prin urmare nu imi pot imagina un antreprenor bosumflat si lipsit de entuziasm. Deci daca vrei neaparat un sfat, radeti, doamnelor si domnilor, radeti cat mai mult, pentru ca asa va vin ideile cele mai bune.

 

www.ingenius-hub.eu

 

www.loopoperations.ro

 

Interviu realizat de Mihai Chiratcu

Editor Femei in Afaceri        

mihai.chiratcu@femei-in-afaceri.ro