Articole
27-11-2012

Acesta este sezonul in care totul este “la moda”: hainele din anii trecuti necesita o minima reinterpretare cu ajutorul accesoriilor si ajustam garderobele si tinutele pentru a le potrivi varstei. Cateva recomandari de stil sunt totusi necesare, pentru ca a avea o un aspect sic si profesional, in functie de varsta.

 

La 20 de ani

 

De multe ori, tinerele de 20-si-putin de ani reusesc greu sa se desprinda de stilul studentesc (jeans si un pulover) pentru a face tranzitia spre o garderoba adecvata unei pozitii entry level. Jeansii decolorati si foarte stramti, colantii cu imprimeuri si cei in nuante foarte puternice, puloverele largi si lungi, fustele pana in pamant sau cele asimetrice, din voal, tenisii, pantalonii din piele, fustele mini sunt intre piesele vestimentare rezervate tinutelor de weekend, nu celor imbracate in timpul orelor de birou.

 

Intre 9 dimineata si 6 seara iti construiesti cariera, dar si viitoarea ta imagine. Tinutele purtate ar trebui sa transmita seriozitate si profesionalism, dar si creativitatea, entuziasmul si libertatea specifice varstei.

 

Nu tine cont de vechile reguli ale asortarii culorilor. Negrul, bleumarinul, griul si maroniul pot fi purtate impreuna –daca le adaugi pete de culoare, dungi, imprimeuri si accesorii vesele. Pentru a crea cateva tinute inspirate din tendinte iti recomand purtarea a doua imprimeuri in aceeasi tinuta, pornind de la o singura familie de culori (o camasa cu carouri mici alb-bleumarin, purtata cu o fusta bleumarin cu buline mici albe; un pulover visiniu cu desen bleu si o fusta cu imprimeu visiniu, bleumarin si bleu).

 

Renunta la a purta costume si taioare sobre, in culori inchise, asortate cu camasi albe sau bleu. Este un tip de tinuta conservatoare, care denota lipsa de inspiratie si de curaj. In schimb, poarta piesele costumului separate (sacoul peste o rochie imprimata, adaugandu-le o curea colorata in talie; pantalonii sau fusta cu un top feminin imprimat sau cu o jacheta retro), rochii cu gulere adolescentine, bluze feminine cu imprimeuri si maneci ¾, pantaloni moderni, fuste cu croieli in tendinte.

 

In sfarsit, iti recomand sa investesti in doua rochii, ale caror croieli le fac potrivite lumii profesionale dar iti subliniaza tineretea:

  • O rochie-camasa, cu un imprimeu vesel. Gulerul ca de camasa este cel care transforma rochia aparent casual intr-unul “business casual”, iar linia exterioara iti subliniaza silueta fara a fi mulata. O poti purta.cu dresuri groase si botine, dar si cu un ciorap fin si pantofi cu toc.
  • O rochie simpla, pe langa corp, cu imprimeu discret. Este un tip de rochie pe care o poti purta la fel de bine la birou, dar si la petrecerea de Craciun a companiei. Alege un model cu decolteu rezervat.(la baza gatului sau cu un guleras rotund), cu buzunare ascunse sau cu pense in dreptul taliei

 

La 30 de ani

 

La aceasta varsta, cel putin jumatate din garderoba unei femei este ocupata de piese cu alura business, atent alese pentru a le putea folosi atat in timpul zilei, cat si la activitati profesionale after-hours: seri de networking, cine cu colegii, clientii sau invitatii.

 

In sezonul de toamna-iarna, stilul vestimentar profesional devine mai modern, iar piesele tale de baza – camasi, sacouri, fuste, pantaloni, jeansi de culoare inchisa – capata atitudine. Alege tesaturi mai rafinate in locul celor comune, cauta croieli cu linii noi, moderne, de o feminitate bine conturata, indrazneste accesorii mai vizibile si mai scumpe.

 

In locul obisnuitei camasi de birou, poti purta un model cu detalii deosebite. In toamna aceasta, stilul Belle Epoque, romantic, isi pune amprenta pe hainele noastre prin jabouri de dantela, gulere inalte din voal, maneci ample, nasturi sidefati de forma unor perle.  In mod similar, inlocuieste clasica fusta neagra conica cu una foarte colorata sau cu un model de animal print, pastrand croiala simpla si lungimea decenta, iar in loc de a cumpara un simplu sacou de costum alege unul din stofa texturata, pe care sa il poti purta si la jeansi, si la un pantalon de zi.

 

Nu in ultimul rand, adauga doua modele de rochii garderobei tale business casual:

  • O rochie petrecuta, cu maneci lungi sau trei-sferturi. Similara unei rochii-camasa dar fara guler si cu un decolteu mai adanc, este genul de rochie care poate face tranzitia de la zi la seara doar schimband accesoriile. Pentru ca este croita din jerseu usor elastic, rochia petrecuta nu se sifoneaza dar are fluiditate. La birou o poti purta cu un colier simplu si cizme inalte, fara toc, iar seara cu bratari masive si pantofi cu toc inalt si platforma.
  • O rochie cu peplum (volan in talie), intr-o culoare frumoasa. Desi este o croiala in tendinte, alura eleganta o face potrivita femeii de 30 de ani: iti contureaza silueta si nu te eclipseaza, asa cum ar face-o un trend mult mai tineresc. Poti alege o culoare uni (visiniu, verde inchis, bleumarin) sau un model al carei material pare texturat (cu insertii false din dantela, cu aspect tweed etc).

 

La 40 de ani

 

Vechea regula, conform careia dupa 40 de ani tivul trebuie sa acopere complet genunchiul, nu mai este valabila. Asta nu inseamna ca tivurile devin brusc mini, din simplul motiv ca nu este o lungime adecvata unui cod vestimentar business. Pe de alta parte, nimic nu arata mai elegant toamna decat o redingota colorata, purtata peste o rochie sarafan, dintr-un material pretios, cu tivul deasupra genunchiului si un dres negru gros.

 

O data trecuta de 40 si ceva de ani, garderoba unei femei isi schimba “aerul”. Modernitatea capata sofisticare, iar eleganta aduce un plus de decenta. Dar asta nu inseamna tinute ultra-conservatoare si batranesti, nu inseamna camasi inchise pana la ultimul nasture sau culori terne.

 

Actualizarea tinutelor profesionale se face cu discretie, prin introducerea unor elemente deloc ostentative dar totusi moderne: in locul pantofilor cu toc subtire si foarte inalt poti purta un pantof oxford (cu sireturi in fata) si toc mediu sau o cizma inspirata de moda anilor ’70 (cu varf rotunjit si toc solid), pantalonii drepti sau cei largi, inspirati de eleganta retro, se potrivesc mai bine decat cei tigareta sau stramti, sacoul obisnuit poate fi inlocuit de unul cu o linie asimetrica, a carui talie creeaza o silueta clepsidra, sau de unul inspirat de modelul Chanel.

 

Pentru ca femeile de peste 40 de ani au deja un stil bine conturat, acesta este momentul in care isi pot construi tinute interesante, care mizeaza pe jocul dintre masculin si feminin: o bluza vaporoasa din voal de matase asortata cu o jacheta scurta din stofa buclata, un pantalon larg purtat cu o camasa cu guler-funda, o redingota din brocart sau jaquard luata peste o rochie de zi, din stofa neteda.

 

Datorita popularitatii serialului Mad Men, ai putea introduce in garderoba o rochie de inspiratie retro, in stilul anilor ’50: croiala este simpla dar permite accesorizarea cu coliere, esarfe sau jachete diferit colorate. Totusi, cea mai rafinata rochie business pentru femeile de peste 40 – 45 de ani ramane cea clasica, ajustata in talie si urmarind linia corpului.

 

Autor: Irina Markovits

 

www.stylediary.ro

www.imagematters.ro

 

 

 

Articole din aceasi categorie