Articole
05-09-2017

Constituție, stat de drept, egalitate de gen – sunt noțiuni pe care deseori nici adulții nu le stăpânesc, dar odată dobândite pot modela mentalitatea unei întregi generații. Viitorul copilului tău depinde de modul în care își cunoaște drepturile si obligatiile.

E timpul să remediem situația printr-un proiect inovativ in Romania.

Prin proaspătul lansat ONG, Smartastic lab, ne propunem sa cream un adevărat "loc de joacă" în care copiii cu vârste între 7 și 12 ani să își păstreze mintea deschisă și să înlăture barierele date de lipsa de curaj și de aspirații.

Discrepanțele de percepție și discriminarea de gen ne-au determinat sa ne concentram atenția pe eliminarea stereotipurilor și a etichetelor, prin proiecte care să inspire cu precădere fetele să își descopere propriul drum, vocea interioară, talentul și independența, fără ezitări.

ÎncepeCuDreptul” este doar unul dintre proiectele care vor fi derulate de Smartastic lab, în încercarea de a explica noțiunile din Constituție printr-un limbaj accesibil copiilor.

Micii cetățeni vor afla ce le garantează Legea Fundamentală a țării in cadrul unor ateliere interactive, realizate pe baza volumului de succes "Ce este Constituţia? Joacă-te şi vei afla!" publicat de Editura Curtea Veche, a carui autoare este Alina Dumitrascu, cofondatoarea Smartastic lab.

Urmareste site-ul ONG-ului si incepe cu dreptul chiar din luna septembrie, ca să descoperim Constituția împreună!

Ne găsești și pe Facebook, dacă vrei să vorbești direct cu noi.

Te așteptăm!

Zambete,

Echipa Smartastica 

Articole din aceasi categorie