Articole
21-01-2016

Metoda "Perimetrul lui David" rezolva o dificultate cu care se confrunta multe cadre didactice zi de zi. Anumite manifestari pot fi intelese gresit si gestionate la fel. Daca zabovesti un minut in plus, vei descoperi cu placere ca ceea ce numeai lipsa de educatie sau de interes este, de fapt, o nevoie.

 

Anul acesta am inceput o serie noua, la o scoala noua, intre colege noi.

Inca din prima zi l-am remarcat pe David.

Am inceput activitatea si rutina zilnica de venit si plecat de la scoala, in clasa pregatitoare, incercand sa ne obisnuim unii cu altii, sa ne trasam propriile reguli, ale clasei, sa ne modelam si sa invatam ce inseamna flexibilitatea. Pentru ca eu sunt o fiinta libera, independenta si asa am fost de cand ma stiu, imi place sa le insuflu aceleasi trasaturi de caracter si lor, elevilor mei, care pana la finalul clasei a IV-a vor fi “clonele” mele.

Zilele s-au scurs, experientele au inceput sa apara, colectivul s-a sudat, am inceput sa stim multe lucruri unii despre altii, insa constanta zilnica era: “David, te rog sa treci in banca!”, “David, in banca!”, “David, vorbesti in pauza!”, “David, colegul/colega ta se descurca singur/a!”, “David, treci in banca!”, “David, lasa vorba!”, David, David, David. Intr-o zi chiar am rostit acasa “David, lasa vorba!”, iar intr-o alta zi, la scoala, cu toate ca David era in banca, m-am auzit spunand: “David, in banca!”. Mi-am dat seama ca situatia in care ma aflam nu era una dorita si ca actul educativ era distorsionat si gresit aplicat in cazul in care constant trebuia sa comunic astfel cu David.

 

Am inceput sa caut solutii, sa citesc prin cartile de specialitate, pana cand, intr-o dimineata am gasit un post pe Facebook. Doctorul in neuropsihologie pediatrica Steve Hughes venea la Bucuresti si tinea o conferinta cu titlul “Building better brains”. Mi s-a parut interesant si mi-am rezervat imediat un loc. La conferinta, curiozitatea mea a fost satisfacuta, am aflat informatii valoroase si s-a produs revelatia.

David are nevoie sa se miste, asa cunoaste si invata el, nu este lipsit de educatie si nu o face pentru a ma enerva pe mine sau pentru ca nu-l intereseaza ceea ce face la scoala!

OK, am inteles, tot ceea ce a explicat dr. Steve Hughes este foarte clar, cum aplic? Ce fac cu David care are nevoie de miscare pentru a invata, in timpul orei, cand copiii stau in banca, cum fac in asa fel incat sa nu deranjeze colegii, care, pana in acel punct il rugau ei insisi sa nu mai deranjeze si sa nu mai vina pe la bancile lor?

 

Ce facea David? In timpul orelor, absolut natural si vital pentru el, pentru ca termina tot ceea ce avea de facut repede, dorea sa-si ajute colegii, mergand la banca lor. Pentru ca eu le faceam observatie, atat lui David cat si celorlalti, atmosfera in clasa era apasatoare, copiii incercau sa respecte regulile, insa nu reuseau din motive care nu tineau de ei, nu puteau controla ceea ce face sau nu face David, eu nu-mi controlam frustrarea de a nu avea liniste in timpul actului invatarii…era un haos obositor care ne priva de bucuria de a afla lucruri noi, de apropierea necesara, de voce si de buna-dispozitie.

 

Intre timp, primisem deja intrebari de la parinti, care doreau sa stie cum voi rezolva aceasta situatie pentru ca acasa au fost intrebati: “De ce David are voie sa se plimbe prin clasa si eu nu?”.

La urmatoarea sedinta am intrat victorioasa si le-am explicat rationamentul meu, ceea ce am invatat la conferinta si cum m-am gandit sa aplic cele aflate pentru a imbunatati atmosfera din clasa.

“David are nevoie sa se miste pentru ca asa invata, asa cunoaste, asa asimileaza. In momentul in care se misca, intreaga lui fiinta vibreaza, primeste informatii, cunoaste, alege, se concentreaza, asa ca nu il pot priva de aceasta miscare. Atunci cand merge la banca unui coleg o face impins de dorinta de a ajuta, chiar eu i-am invatat pe copii ca ar trebui sa imparta, chiar si cunostintele, nu doar biscuitii sau bomboanele. In momentul in care eu repet “David, in banca!”, ii intrerup, ii cert, ii indepartez ca si cum ar face ceva gresit. David vrea sa ajute, iar colegii lui il primesc. Pentru a ma asigura ca David se simte bine la scoala si este tratat corespunzator si elevii beneficiaza de un mediu educogen corect delimitat, m-am gandit sa-i trasez un perimetru in care sa se miste in voie in timpul orei; astfel nu deranjeaza colegii si isi satisface si nevoia de cunoastere, lucreaza cand in picioare, cand asezat, asa cum simte ca este mai bine pentru el. Il voi numi “Perimetrul lui David” si il vom fabrica din banda adeziva, lipita pe linoleum. Ce ziceti?”

Mama lui David a fost de acord si s-a oferit sa-i dea acestuia banda adeziva a doua zi, iar ceilalti parinti mi-au spus ca sunt de acord si vor transmite copiilor acasa.

A doua zi, “Perimetrul lui David” era un brand iubit, acceptat si “cumparat” cu bucurie. David a inceput sa-l respecte imediat, treptat a reusit sa se plimbe prin clasa din ce in ce mai putin, iar colegii i-au salutat decizia. Eu mi-am recapatat echilibrul si am inceput sa-mi controlez mai bine reactiile, am simtit cum legatura dintre mine si elevii mei se intareste.

Aveau incredere in mine, primisera atentia mea, obstacolul fusese depasit!

 

Folositi fara sfiala metoda „Perimetrul lui David” ori de cate ori, in colectivul vostru de elevi, intalniti copii care simt nevoia sa se miste in timpul actului invatarii, insa numai dupa ce va asigurati ca toate partile implicate se cunosc, se inteleg si se accepta asa cum sunt.

Armonia intre parti este un subiect despre care  voi explica, folosindu-ma de experienta mea, in urmatorul articol.

 

In continuare puteti citi parerea lui David, a colegului lui, Micha si a colegei Monica, asa cum si-au exprimat-o in timpul interviului.

 

Dialogul cu David:

Doamna invatatoare: - Buna, David!

David: - Buna!

Doamna invatatoare: - De ce ai dungile acestea pe jos in dreptul bancii tale?

David: - E un perimetru. Ele sunt niste dungi in interiorul carora pot sa ma misc in timpul orei, doar in pauza pot sa ies.

Doamna invatatoare: - Te ajuta cu ceva sau te incurca?

David: - Ma ajuta sa fiu mai cuminte si sa nu mai deranjez!

Doamna invatatoare: - Te simti mai bine la scoala de cand ai perimetru? Ce se intampla inainte?

David: - Ma plimbam prin toata clasa si dumneavoastra imi faceati des observatie. Deranjam si colegii.

(Nota: Cred ca adjectivul “cuminte” se poate asocia cu substantivul “copil”, in incercarea de a descrie un comportament, atunci cand vrem sa spunem despre copilul respectiv ca este asezat, linistit, destept, intelept, si credeti-ma ca si David cunoaste acest detaliu.)

 

Dialogul cu Micha:

Doamna invatatoare: - Micha, vrei sa iti exprimi si tu parerea cu privire la „Perimetrul lui David”?

Micha: - Super! Eu nici nu stiam ce inseamna perimetru, acum am aflat. Mi se pare o idee foarte buna!

Doamna invatatoare: - Cum ti se pare David? Trist sau bucuros?

Micha: - Il vad bucuros si vad ca dumneavoastra nu-i mai faceti atatea observatii in timpul orei. Perimetrul este o minune de idee!

 

Dialogul cu Monica:

Doamna invatatoare: - Mai doreste cineva sa-si exprime parerea cu privire la „Perimetrul lui David”?

Monica: - Eu! Mi se pare o idee grozava si David il vad foarte fericit!

Doamna invatatoare: - Il foloseste in ora?

Monica: - Da, se plimba in ora!

Doamna invatatoare: - Tu simti nevoia sa te plimbi in timpul orei?

Monica: Nu!

 

Autor: Chiru Claudia, Prof.Inv.Primar

 

Pentru discutii mai ample, schimb de experienta si intrebari: claudia.chiru@sagakid.ro

Articole din aceasi categorie