Articole
30-04-2016

Relatia dintre angajator si angajat este guvernata de contractul individual de munca, care stabileste cadrul general de colaborare in limitele impuse de Codul Muncii si de normele speciale cu incidenta in materia relatiilor de munca. In analiza de fata, vom trata relatiile de munca din sectorul privat, excluzand raporturile din sectorul bugetar si cele desfasurate de profesiile liberale.

 

Avand ca si fundament libertatea contractuala, prin contractual individual de munca partile stabilesc, inainte de derularea relatiilor de munca, conditiile concrete in care se va derula activitatea salariala, aspect ce are ca scop protectia salariatului.

 

O prima prevedere din Codul muncii transpune, la art. 17 obligatia angajatorului, instituita de Directiva Consiliului 91/533/CEE, de informare a salariatului, anterior incheierii contractului individual de munca sau a modificarii acestuia. In acest sens, angajatorul are obligaţia de a aduce la cunostinta viitorului salariat, elementele esentiale ale contractului sau ale raportului de munca. Un punct important al informarii il reprezinta fisa postului in care sunt specificate atributiile si sarcinile concrete.

 

Legiuitorul considera realizata obligatia de informare prin semnarea contractului individual de munca, in sensul in care acesta este elementul de vointa liber exprimat, prin care salariatul este de acord inclusiv cu elementele informarii.

 

In cazul in care contractul individual de munca nu se incheie, intre parti poate lua nastere un contract civil, distinct, ce are ca obiect principal confidentialitatea asupra datelor puse la dispozitie de angajator in cursul prezentarii atributiilor postului si a conditiilor de angajare. Sarcina probei revine angajatorului.

 

Modificarea unuia din elementele informarii, care sunt baza contractului individual de munca, obliga angajatorul la incheierea unui act aditional la contract, in minim 20 zile lucratoare de la data aparitiei modificarii. In situatia in care modificarile sunt generate de dispozitii ale legii, se prezuma cunoasterera de catre salariat a acestor modificari prin caracterul public al legilor, astfel incat modificarile nu vor urma procedura informarii prealabile sau a semnarii unor acte de modificare sau completare ale contractului de munca.

 

Intr-o enumerare ce nu poate fi interpretata ca exhaustiva, art. 40 din Codul Muncii stabileste drepturile si obligatiile angajatorului, in analiza celui care conduce si controleaza o afacere, stabilind si prerogative de sanctionare a celor ce nesocotesc dispozitiile implementate de angajator. Aceste prerogative ale angajatorului au fost definite in perspectiva unei persoane care suporta riscul unei afaceri, sanctionata fiind la randul sau de organele de control in cazul in care interpusii (angajatii) nu respecta dispozitiile legii.

 

Daca in cazul salariatilor, legiuitorul a prevazut in mod expres sintagma „si alte drepturi conferite prin lege sau contractul colectiv de munca” in completarea drepturilor si obligatiilor legale, in cazul angajatorului, legiuitorul enumera limitativ drepturile pe care i le confera legea, ceea ce ar putea conduce la ideea ca nu mai are si alte drepturi in afara celor prevazute in art. 40 din Codul muncii. In realitate, ce realizeaza legiuitorul este doar enumerarea principalelor atributii ale angajatorului si nu o enumerare exhaustiva a acestora, ele completandu-se unitar cu celelalte prevederi in materie.

 

Stabilirea organizarii si functionarii unitatii, stabilirea atributiilor corespunzatoare fiecarui salariat, instituirea unor dispozitii cu caracter obligatoriu, exercitarea controlului asupra modului de indeplinire a sarcinilor de serviciu, constatarea savarsirii abaterilor disciplinare si aplicarea sanctiunilor, stabilirea obiectivelor de performanta individuala, drepturi enumerate la art 40 alin 1 din Codul muncii, reprezinta expresii ale prerogativei de conducere si control ale persoanei care isi asuma riscul unei afaceri. Consecinta firesca a celui care suporta riscul este organizarea activitatii in concordanta cu dispozitiile legii, stabilirea de atributii si controlul indeplinirii intocmai a acestora, modalitatea de organizare si implementarea unor instrumente utile de control ale activitatii.


Al doilea alineat al articolului 40 din Codul Muncii, impune in sarcina angajatorului obligatii ce stabilesc legatura stransa dintre Codul muncii si celelalte acte normative din domeniul relatiilor de munca, Codul muncii reprezentand dreptul comun tuturor raporturilor juridice de munca, ce au la baza un contract individual de munca.

 

Incepand cu anul 2016, folosirea unor contracte conform Codului Civil este admisibila doar in cazul prestarii unor activitati ocazionale, si nu pentru o prestatie regulata, cum este cazul zilierilor. Acest tip de contracte, care au la baza dispozitiile Codului Civil, se incheie pentru servicii care nu au caracter de continuitate, putand fi asimilate in categoria "veniturilor din alte surse". Pentru activitatile regulate este necesara incheierea unui contract individual de munca sau a unui contract de colaborare cu o persoana fizica autorizata.

 

Problematica drepturilor si obligatiilor angajatorilor suscita inca multe controverse si nelamuriri rezultate din dispozitiile legale, generate mai ales de opinia ca, in raporturile de munca, angajatorul are o pozitie economica dominanta care ii confera o anumita autoritate asupra salariatului ce poate genera excese de putere din partea acestuia. Tocmai pentru a limita asemenea excese de putere, Codul Muncii instituie un regim sanctionator sever al angajatorilor pentru orice incalcare ale legislatiei muncii, regim ce implica atragerea raspunderii civile, contraventionale si chiar penale.

 

Se sustine adesea ca dispozitiile legale sunt favorabile angajatorului, ca instrument de protectie a intereselor acestuia in defavoarea angajatului, aspect ce contrazice insa practica judiciara. Angajatorul trebuie sa respecte o serie de proceduri laborioase si transparente in relatia cu angajatul, sa faca proba derularii tuturor aspectelor privind relatia de munca, legiuitorului scapand-i realitatile si aspectele practice din cadrul unei relatii de munca.

 

 

Cristina Cornaci

Avestis International SRL

www.avestis.ro

Articole din aceasi categorie