Articole
12-06-2018

 

 

Cea de-a șasea ediție a Săptămânii Haferland, cel mai mare eveniment local dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, va avea loc în perioada 2-6 august 2018 și așteaptă peste 6.000 de turiști din România și din afara țării.

Ediția din acest an a festivalului are ca tematică centrală meșteșugurile, sub sloganul Festival cu meșteșug, săsesc. Festivalul își propune să îi implice pe turiștii veniți în satele săsești în activități cât mai interesante pentru toate vârstele: ateliere de meșteșuguri, activități pentru copii, concerte de jazz și de muzică clasică în bisericile fortificate, proiecții de film, spectacole de teatru, plimbări cu bicicleta, căruța sau tractorul, expoziții de artă, muzică și dansuri, brunch-uri cu preparate locale și deja celebrul bal săsesc.

 

 “Ne bucurăm că de la an la an festivalul crește și că atrage turiștii de toate vârstele, din toate zonele țării, ba chiar din afara României. Suntem mândri că am contribuit la încurajarea turismului în satele săsești și vrem să ne implicăm în continuare pentru ca meșteșugurile și tradițiile din Haferland să facă parte din istoria vie a României”, a declarat Michael Schmidt, președintele fundației cu același nume și inițiatorul festivalului.

 

Cea de-a șasea ediție a Săptămânii Haferland va include localitățile Archita, Roadeș, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri. Anul acesta vioara Stradivarius Elder-Voicu ajunge în Haferland pentru un recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu în Biserica Fortificată din Criț, pe 4 august, ziua principală a festivalului.

Primele cinci ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns peste 15.000 de participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și Germania.


Organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt susținută de Fundația Adept, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația Tabaluga și Asociația Nowero Rupea și-au propus să promoveze nu doar satele săsești, ci și comunitatea și pe cei care duc mai departe tradițiile săsești în materie de olărit, brodat, pictat sau alte activități specifice zonei. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.haferland.ro.


Regiunea săsească din Transilvania a fost denumită “Țara Ovăzului” sau „Haferland” cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.


Editia din acest an a festivalului este organizata cu sustinerea sponsorilor Rompetrol, Remarul 16 Februarie, Automobile Bavaria Group, MHS Truck & Bus Group, Selgros, Aqua Carpatica si Domeniile Sâmburești, Hochland, Ursus, Bavaria Tour și Schaeffler Romania și a partenerilor Muzeul Astra Sibiu, Asociația Sașilor din Germania, Cantus Mundi, Colinele Transilvaniei, Icon Arts și Muzeul Satului Dimitrie Gusti din București. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Județean Brașov și de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

 

 Despre Fundația Michael Schmidt

 

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea orgii bisericii din Criț, finanțarea filmului Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, redată circuitului turistic sub denumirea de Casa Kraus, editarea volumelor Povestea sașilor din Transilvania spusă chiar de ei și Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași în limba română și germană, parteneriate culturale cu manifestări de renume precum Sonoro Conac și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Începând din 2017, fundația acordă o atenție specială copiilor din comunitățile în care își desfășoară activitatea prin înființarea unui program de sprijin educațional care este menit să prevină abandonul școlar și să susțină performanța pe termen lung.  

 

 

Articole din aceasi categorie