Articole
22-05-2018

 

EY România și Tech Hub lansează seria de întâlniri Meet UpStartUp Advantage dedicate companiilor care își doresc să adopte recentele tehnologii emergente (RPA, AI și blockchain) și se confruntă cu lipsa specialiștilor și a oportunităților de formare în această zonă.

 

În cadrul primei întâlniri din luna mai – Viitorul în automatizări, reprezentanții EY alături de Boris Krumrey, Chief Robotics Officer UiPath și Ana Cincă, Customer & Partner Global Lead UiPath vor dezbate tendințele de democratizare în tehnologia RPA, piața potențială și oportunitățile de dezvoltare în această industrie. 

 

În ultimii ani, am asistat la o explozie în cererea pentru implementarea tehnologiilor de automatizare. Consider că, într-un timp foarte scurt, afacerile, indiferent de mărime, vor adopta o abordare operațională de tipul om-mașină pentru a-și repartiza componenta umană pe activități strategice, creative și provocatoare intelectual”, a declarat Răzvan Popescu, Senior Manager în Inovare, EY România.

 

În prezent, inteligența artificială (AI), automatizarea proceselor (RPA) și blockchain schimbă modul în care se realizau în ultimii ani diferitele procese. Asistăm la schimbarea către o economie în care munca oamenilor și a roboților fuzionează pentru crearea unor produse mai bune și a unor servicii mai eficiente, dezvoltându-se, astfel, o competitivitate la nivel global.

 

Conform estimărilor analiștilor de la Forrester, în 2018, lucrătorii digitali pe bază de RPA vor înlocui sau vor mări la 311 000 numărul posturilor din zona administrativă și la la 260.000 numărul posturilor din zona de vânzări. Ca rezultat, piața de software pentru RPA va rămâne într-o zonă fierbinte de dezvoltare, cu potențialul de a se dubla până la 1,6 miliarde USD până spre sfârșitul lui 2018 și la 2,9 miliarde USD până în 2021.

 

În același timp, cei de la Hadoop preconizează că economiile potențiale pe care companiile le-ar realiza prin adoptarea RPA s-ar putea ridica la o valoare totală situată între 5 trilioane și 7 trilioane USD, până în 2025.  Software-urile RPA vor putea să efectueze sarcini egale cu producția de 140 milioane FTI (raportul dintre numărul total al orelor plătite într-o perioadă, pentru un contract cu normă întreagă, și numărul de ore lucrate în această perioadă de luni până vineri) în același an.

 

România începe să se contureze ca un cămin al startup-ur-ilor, al scale-up-urilor și al afacerilor multinaționale, al centrelor de expertiza și al BPO-urilor, precum și al ONG-urilor. Iar acest mix oferă o perspectivă interesantă pentru dezvoltarea de noi afaceri.

 

Cel mai de succes caz din ultimii ani este start-up-ul pe tehnologie UiPath, care a devenit sinonim la nivel global cu tehnologia de robotizare a proceselor sau, pe scurt, tehnologia RPA.

 

Automatizarea proceselor – RPA este un factor important în procesul de automatizare și de transformare al afacerilor. 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, un robot poate efectua sarcini manuale repetitive în orice fel de sistem de operare - fie că vorbim despre unul vechi de 40 de ani sau de cele mai noi tehnologii web. În acest fel, procesele companiilor devin mai ieftine pe termen lung, mai rapide și mai precise.

 

Inovația care contează

Mediul de afaceri a început să internalizeze procesele multor tehnologii pe care nu de mult le consideram disruptive. Inteligența artificială și automatizarea proceselor prin robotică sunt două dintre aceste tehnologii, care s-au extins în toate industriile. Proiectele RPA au început să devină uzuale în cadrul marilor companii, iar gradul de adopţie va creşte accelerat. 42% dintre cele mai mari companii din lume au deja un proiect RPA în derulare şi intenţionează să extindă aceste proiecte iar restul companiilor afirmă că vor demara un proiect RPA în următoarele 12 luni.

 

Primul eveniment din seria StartUp Advantage - Viitorul în automatizări - discuții libere și deschise cu UiPath Chief Robotics Officer și Global Success Manager, organizat de EY în colaborare cu Tech Hub, va avea loc miercuri, 23 mai 2018.

 

***

Comunitatea globală EY - canalizarea tehnologiilor emergente

Echipele globale de inovație EY lucrează la dezvoltarea soluțiilor din domeniul inteligenței artificiale, blockchain, robotică, securitate cibernetică și a sistemelor avansate de analiză a datelor.

Automatizarea nu schimbă modul de lucru al instituțiilor, dar le ajută să își realizeze obiectivele în mod eficient și durabil. RPA accelerează procesele, reduce costurile și permite firmelor să își axeze angajații pe activități mai stimulative din punct de vedere cognitiv. Rezultat final este, astfel, o organizație mai inteligentă și mai capabilă să se adapteze rapid la cerințele industriei, reglementărilor și clienților.

Accesați linkul meetup.eyromania.ro pentru mai multe informații.

 

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 31,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 770 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com

 

 

Articole din aceasi categorie