Articole
06-04-2014

Platforma Designist.ro lanseaza un nou proiect: CREATIVE LEARNING, scoala de cursuri creative, practice si interactive, care iti da idei despre cum sa te reinventezi profesional. Cursurile se adreseaza unei comunitati de oameni deschisi catre nou, atat celor care au pasiuni si doresc sa si le cultive, cat si celor care doresc sa si le transforme intr-o profesie sau sa se specializeze in profesia lor.

 

Cursurile de lunga durata se desfasoara pe parcursul a 12 intalniri (10 sedinte de seara si doua workshop-uri consistente de weekend), iar training-urile intensive au pana la 5 sedinte si se desfasoara atat in weekend, cat si seara, tocmai pentru a facilita accesul la curs celor care termina programul de serviciu mai tarziu.

 

Programa cursurilor este astfel construita incat fiecare intalnire este un dialog, o interactiune profesor-cursant si cursant-cursant, avand o structura tip seminar. Fiecare curs cuprinde prezentari interactive, exercitii & aplicatii, studii de caz, sesiuni de intrebari si raspunsuri, iar toate materialele pe care le presupune partea practica sunt asigurate de organizatori si incluse in pret. Astfel, fiecare student are posibilitatea sa-si testeze cunostintele acumulate la curs pe parcursul desfasurarii acestuia si in cadrul workshop-urilor atasate fiecarui curs.

 

Sesiunea de primavara 2014 va  incepe la finalul lui aprilie si vine cu 4 cursuri sustinute de profesionisti de top.

 

Cursuri & Profesori

 

Cursul de Design Interior, compus din 10 sedinte de seara si 2 workshop-uri de weekend, este adresat atat designerilor si arhitectilor la inceput de cariera, care urmaresc aprofundarea unei metode de lucru in relatia cu clientii lor, cat si pasionatilor de design, care isi doresc sa invete regulile conturarii unui decor de la A la Z. 
Cursul este sustinut de Martine Claessens, un designer belgian care traieste si lucreaza in Romania de peste 8 ani, unde peste 30 de proiecte rezidentiale de top ii poarta semnatura. Caselor haute couture din Romania li se adauga interioare semnate in Belgia, Elvetia si Germania.



Cursul de Strategie de brand
, compus din 10 sedinte de seara si 2 workshop-uri de weekend, este pentru cei cu un junior & mid-level in branding, precum si pentru profesionistii din alte domenii, toti cei care doresc sa aduca valoare propriului business

printr-o arhitectura de brand coerenta.

Cursul va fi sustinut de Stefan Liute, expert in branding si implicat, de peste 10 ani, in rebranding-ul celor mai cunoscute companii de pe piata din Romania. In 1999, impreuna cu Marius Ursache a fondat Grapefruit – printre primele agentii de branding si dezvoltare de produs digital. Din 2012 este Strategy Director pentru propria sa agentie de branding –Storience.
 


 

Cursul de Ceramica: design de obiect este un curs intensiv de 5 workshop-uri, adresat celor pasionati de ceramica si de designul de obiect, care vor sa invete totul despre tehnica ceramica si sa-si transforme un hobby intr-un job creativ. Practic, vei invata sa creezi un obiect pornind de la matrita si pana la ultima ardere in cuptor a obiectului. Fiecare cursant isi va defini un proiect personal de design de obiect, care la finalul cursului se va concretiza intr-un obiect sau o mica colectie de obiecte ceramice, placi ceramice etc.  
Madalina Teler, profesorul acestui curs, este designer ceramist, iar de la inceputul lui 2013 a lansat propriul studio – De Ceramica. Piesele ei ceramice se bucura de mare succes la evenimentele dedicate designului de obiect din Romania si internationale.

 

Cursul de Graphic Design este structurat in 4 workshop-uri de weekend si se adreseaza atat graficienilor impatimiti, care isi doresc sa se perfectioneze si sa-si imbogateasca cunostintele, cat si celor pasionati de graphic design, care sunt la inceput de drum, cocheteaza din cand in cand cu Adobe Illustrator, Corel Draw sau alte programe de grafica si doresc sa-si construiasca o cariera in acest domeniu.

Cursul va fi predat de Alexe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuti graphic designeri din Romania. A predat graphic design la Universitatea Nationala de Arte, iar in prezent este designer la editura Publica.

 

 

Portofoliul de cursuri va fi imbogatit in sesiunea de toamna 2014, explorand atat zona de hobby, cat si pe cea de formare profesionala pe domenii precum Digital Marketing, Social Media, Design textil si Copywriting.

 

Unde se desfasoara cursurile

La Impact Hub Bucharest, un spatiu de design, unul dintre cele mai frumoase din Bucuresti. Experienta ta la cursurile CREATIVE LEARNING va fi totala: te vei simti inspirat si motivat deopotriva de spatiul in care vei invata si vei lucra la curs. Adresa: Str. Halelor nr. 5, in Piata Unirii, pe Splai, la 2 minute de statia de metrou

 

Info & date de contact pentru inscrieri

Informatii pe larg despre fiecare curs in parte (biografii profesori, programele cursurilor, costuri, desfasurare) pe site-ul www.creativelearning.ro.

 

 

Articole din aceasi categorie