Articole
01-10-2018

 

Codecamp anunță organizarea unei noi ediții la Suceava, pe 20 octombrie 2018. Peste 100 de profesioniști din industria IT și nu numai, vor participa la această ediție în cadrul a mai mult de 15 de sesiuni organizate în 3 track-uri paralele.


Aceste sesiuni vor fi susținute de speakeri locali și naționali, iar accesul este gratuit.


Conferința va avea loc sâmbătă, 17 martie, la Universitatea “Ștefan cel Mare” și vor fi abordate teme precum Web Development, Architecture & Software Development, Testing, Mobile, Management & BA, Startup & Entrepreneurship, de către speakeri români, cum ar fi Adrian Rîndașu, Dan Nicola, Victor Chircu, Victor Horescu, Carmen Năstase și mulți alții.

Toate detaliile despre speakeri și agendă pot fi accesate pe site-ul conferinței: suceava.codecamp.ro.

Evenimentul este gratuit pentru participanți, iar inregistrarea se poate face aici:

suceava.codecamp.ro/#register

 

Codecamp s-a născut în 2008, la Iași și este cea mai mare comunitate de IT din România. După un parcus de 11 ani de promovare și stimulare a industriei IT din România, Codecamp a ajuns la un număr de 12 conferințe organizate în 8 orașe diferite în 2018, crescând de la an la an, în edițiile din ultimii ani având peste 1000 de specialiști la fiecare eveniment.

 

Articole din aceasi categorie