Articole
24-11-2016

 

 

Poate ai fost deja la ateliere de dezvoltare personală, de teatru sau de vorbire în public, încercând, de fiecare dată, să-ţi depăşeşti timiditatea şi să te transformi subit într-un personaj îndrăzneţ şi plin de iniţiativă. Nu-i nimic dacă n-a funcţionat. Schimbările importante cer timp şi concentrare, iar lucrul cu propria persoană, propriile frici şi îndoieli nu se încheie odată cu şedinţa de curs.

 

Geo Pană, coach experimentat şi lector la Fundaţia Calea Victoriei, ştie toate acestea. La atelierul ei despre Creșterea încrederii în sine și dezvoltarea charismei îţi va arăta ce exerciţii poţi face ca să te cunoşti mai bine, să înveţi să îţi asculţi cu mai multă atenţie gândurile, temerile, să reuşeşti să îţi accepţi imperfecţiunile şi să le integrezi armonios în felul în care te prezinţi celorlalţi.

 

Odată ce vei reuşi să faci pace cu tine, vei dobândi încredere, coerenţă şi echilibru, iar relaţiile cu cei din jurul tău, fie că e vorba de colegi de serviciu, prieteni sau cunoscuţi, se vor îmbunătăţi.

 

Aşa că te aşteptăm la atelier, din 5 decembrie, în seri de luni, să ne cunoaştem şi să lucrăm împreună exerciţii de construire a încrederii în propriile forţe cu un lector charismatic şi empatic. Ne împrietenim, socializăm și învățăm să ne dezvoltăm şi folosim atuurile. Iar timiditatea nu va mai fi o trăsătura definitorie, care să-ţi pună beţe în roate, ci va face parte, pur şi simplu, din farmecul tău personal. :)

 

 

Lector: Geo Pană

Dată începere: 5 decembrie, 2016; Oră curs: 19:00

Număr ateliere: 3, Frecvență zilnică: săptămânal, luni

Cost: 150 ron; Cost redus (studenți, pensionari): 135 ron

 

Locul desfășurării: Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1

Înscrieri la CONTACT@VICTORIEI.RO

Detalii la www.victoriei.ro

 

Articole din aceasi categorie