Vă invităm la a XI-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland

Vă invităm la a XI-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland
Avem plăcerea de a vă invita la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate culturii săsești din Transilvania, care va avea loc în perioada
3 - 6 august 2023 și se va desfășura în 10 sate din Țara Ovăzului: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri. Tema centrală a celei de-a XI-a ediții este sustenabilitatea în peisajul satelor săsești din Haferland.

În cadrul Festivalului Săptămâna Haferland, satele săsești transilvănene vor fi animate de concerte, coruri, ateliere cu meșteșugari locali, expoziții, proiecții de filme în aer liber, dansuri tradiționale săsești și muzică de fanfară.

Fundația M&V Schmidt este gazda evenimentului principal care are loc duminică, 6 august 2023, la Criț. La eveniment vor participa înalte oficialități și personalități ale vieții publice din România și Germania, precum și reprezentanți ai celor mai importante trusturi media din țară.
Săptămâna Haferland a luat naștere în 2012 prin inițiativa Fundației M&V Schmidt, în cooperare cu Fundația Peter Maffay, pentru promovarea culturii și a tradițiilor sașilor din Transilvania și pentru dezvoltarea sectorului turistic din zona respectivă.

Ediția aniversară a festivalului de anul trecut s-a desfășurat sub înaltul patronaj al E.S. Klaus Iohannis, Președintele României și a E.S. Markus Söder, Prim Ministru al Landului Bavaria, în perioada 29 - 31 iulie și a constat într-un program cultural variat în comunitățile din zona Țării Ovăzului – Haferland. Astfel, publicul a călătorit în timp pentru a redescoperi muzica de fanfară de altă dată, dansurile și cântecele tradiționale săsești, piesele de teatru în limba săsească, expoziția de costume tradiționale săsești, concertele de orgă în bisericile fortificate, precum și meșteșugurile tradiționale din această minunată regiune. Programul a inclus, de asemenea, slujba în Biserica Fortificată de la Criț, susținută de dl. Dr. Daniel Zikeli, Episcop Vicar al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, o prelegere despre viața și tradițiile sașilor transilvăneni, o dezbatere publică despre rolul comunității în satele din Haferland, precum și lansări de carte. Fiecare dintre cele trei zile de festival s-a încheiat cu dans și multă voie bună la balurile tradiționale săsești organizate în Cloașterf, Criț și Viscri.

Festivalul s-a bucurat de un interes ridicat, înregistrând peste 15.000.000 cititori / telespectatori atât în mediul presei scrise, onlie, TV, cât și pe rețelele Social Media.

Evenimentul este sprijinit și anul acesta de Consiliul Județean Brașov.


 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!